religieOdată cu intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim sau cu Dumineca Floriilor, cum mai este numită în popor, creştinătatea păşeşte în Săptămâna Mare sau a Patimilor. O săptămână care încheie un ciclu liturgic, de postire de 40 de zile şi începe un altul, de post mai aspru, de asceză duhovnicească în care fiecare dintre noi suntem chemaţi să aducem prinosul jertfelniciei trupeşti prin renunţarea la hrană trupească cât mai mult posibil pe parcursul celor şase ale acestei săptămâni şi primirea hranei celei duhovniceşti a Trupului lui Hristos.
Hristos vine să moară pentru noi. Hristos acceptă se lasă vândut pentru noi. Hristos se lasă biciuit pentru noi. Hristos se lasă scuipat, încoronat cu cunună de spini, îşi lasă haina în mâna deciziilor pentru a fi trasă la sorţ, Hristos se lasă înlănţuit de către cei pentru care venise să îi dezrobească din lanţurile cele nevăzute ale lui Veliar.
Hristos se lasă abandonat de cei care juraseră să moară împreună cu El. Judecătorul lumii este dat la judecata lui Pilat. Adevărul şi Viaţa se lasă întrebat despre adevăr. Cel ce a creat mâna şi piciorul îşi lasă străpunse palmele şi tălpile picioarelor. Cel ce a făcut femeie din coasta lui Adam îşi lasă împunsă coasta de suliţa ostaşului roman. Cel ce se descoperă ca Fiu al lui Dumnezeu şi de o fiinţă cu Duhul şi cu Tatăl ne încredinţează pe Fecioara Maria de Mamă. Domnul păcii exclamă pentru noi Săvârşitu-sa! Arătând prin aceasta că planul Lui Dumnezeu din veac de a mântui neamul omenesc cel căzut prin Adam a fost împlinit prin moartea sa pe Cruce pe care a sfinţit-o cu scump sângele Său.
Catapeteasma Templului se rupe de sus până jos arătând prin aceasta ruperea blestemului şi vălului legii. Întuneric mare cuprinde pământul făcând pe om să gândească la răscumpărarea demult promisă. Trupurile drepţilor vechi testamnentari înviază intră în Ierusalim şi se arată multora. Iadul se cutremură, Adam se bucură, Eva se veseleşte, moartea este omorâtă. Sutaşul mărturiseşte convertindu-se: „Cu adevărat omul acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!”
Este săptămâna pătimirii şi totuşi este săptămâna Mântuirii! Prin patimă şi cruce ajungem la Învierea Mântuitorului şi la izbăvirea noastră. Tristeţea patimilor este covârşită însă de bucuria Învierii. Mântuitorul ne arată nouă prin jertfă şi patimă că fără de suferinţă nu putem ajunge la înviere. Moartea şi Învierea Domnului au fost acte reale de jertfă iar suferinţa a atins apogeul prin răstignirea Lui. Noi nu puteam reintra la Tatăl decât în stare de jertfă.
Astăzi uităm adesea de semnificaţia Sărbătorii Sfintelor Paşti. Pentru mulţi dintre noi şi această sărbătoare- dealtfel cea mai mare a creştinilor- nu reprezintă decât un alt prilej de petrecere şi ghiftuire. În loc de Sfînta Lumină – care este mărturia peste milenii a Învierii reale a Mântuitorului- tronează în casele noastre iepuraşul care ne aduce ouă roşii neînţelegând nici măcar semnificaţia ouălor roşii sau a mielului pe care îl sacrificăm justificând „că aşa-i obiceiul”. Au rămas însă zile în care să ne putem cerceta propriile conştiinţe şi în care să putem măcar să medităm la Hristos – mielul cel jerfit pentru noi, iar prin această meditaţie să pregustăm măcar un crâmpei din Bucuria duhovnicească a Învierii Domnului, „iertându-ne unii pe alţii pentru Înviere şi aşa să cântăm Hristos a Înviat din morţi, cu moar­tea pe moarte călcând şi celor din morminte Viaţă dăruindu-le”
Ciprian Tripa

Lasă un răspuns

Recomandările redacției