Sărbătoarea de la Igneşti a avut darul să adune oamenii în jurul vetrei comunităţii

0
372

Valea Crişului a fost inundată la finele săptămânii trecute de căldură, dar şi de o mulţime de manifestaţii festive. Şi la Igneşti a fost un astfel de eveniment. Unii l-ar numi de cântec, joc şi voie bună. Alţii i-ar spune socializare. Adevărul este că la Igneşti, oamenii au avut de toate. „Noi întotdeauna am fost atenţi să marcăm reali­zările comunei prin astfel de serbări câmpeneşti. Şi în acest an cred că oamenii sunt mul­ţumiţi de modul cum ne-am pregătit. Pe lângă momentele artistice, cetăţenii pot să treacă pe la standurile a numeroşi comercianţi, unde pot găsi felurite produse. Dar dincolo de aceste oferte, evenimentul l-am gândit şi ca unul în care oamenii să lase deoparte grijile cotidiene, măcar pentru câteva ore şi să se bucure împreună. Iar mulţimea adunată nu numai de la noi din localitate, ci din toată zona, îmi umplu inima de bucurie“, a spus primarul comunei Igneşti, Marinel Urs.
Dar, dincolo de momentul festiv a fost şi un bun prilej de a trece în revistă câteva dintre cele mai importante realizări, care fac viaţa oamenilor mai bună. Este vorba despre asfaltări de drumuri comunale, de amenajarea trotuarelor prin pavare, investiţii care duc la creşterea calităţii vieţii.
La modul concret s-a finalizat deja pavarea unui kilometru de trotuare în satul Susani, dar s-a şi început modernizarea unui tronson de 1,5 kilometri de drumuri în Susani şi Minead. Desigur, se are în vedere şi continuarea amenajării trotuarelor în Igneşti, dar şi renovarea şi dotarea cu cele necesare a dispensarului uman din localitate.
Sigur că localnicii cunosc toate aceste fapte şi, de la an la an, sunt din ce în ce mai exigenţi cu administraţia locală. Şi este normal să fie aşa, am zice noi. Dar cei mai mulţi dintre ei au mărturisit că sunt mulţumiţi de prestaţia primarului Marinel Urs şi regretă că nu e mai vechi în funcţie. Iar asta arată că lucrurile se mişcă în sensul bun, la Igneşti.
Dar, fiindcă a fost un prilej de sărbătoare nu vom intra acum în amănunte, ci vom da întâietate artiştilor care i-au încântat pe oameni. Astfel, în faţa publicului au performat: Ansamblul Aldeşteana din Aldeşti. Junii Cetăţii din Dezna. Demnă de remarcat a fost şi prestaţia unei tinere formaţii „Slătioara“, care i-a avut ca solişti pe Cosmina Brădean şi Alexandru Pop. Au mai urcat pe scenă orchestra lui Ilie Paşca şi Paula Paşca, Constantin Luţă şi Maria Raşca, Simona Boncuţ, Ştefan Muntenaş şi Mirela Mănescu, moaţa care a fost aşteptată cu sufletul la gură de spectatorii prezenţi. De asemenea, au mai cântat şi bihoreanul Aurel Ţurcaş Vlaicu, Diana Mihuţ şi alţi artişti. La sărbătoarea de la Igneşti a participat şi vice­preşedintele Consiliului Jdeţean Arad, Sergiu Bîlcea, însoţit de consilierul judeţean Cristian Urzică. Nu în ultimul rând a fost remarcată şi prezenţa deputatului Eusebiu Pistru, alesul îndrăgit de cetăţeni în mijlocul cărora a stat pe toată durata spectacolului. Seara, finalul evenimentului a fost marcat printr-un foarte gustat foc de artificii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.