scandalLa dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată intervenţia unui echipaj, după ce un bărbat a fost părtaş la un conflict ce a avut loc în incinta unei unităţi spitaliceşti din municipiul Arad. De fapt, Spitalul Matern…

La faţa locului, jandarmii au identificat persoanele implicate, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 23 de ani, din Craiva, şi unul de 44 de ani, din Şepreuş.

După verificări, a rezultat că între cei doi a avut loc un conflict pe baza unor neînţelegeri mai vechi. Colegii mei au aplanat conflictul şi le-au sancţionat contravenţional pe cele două persoane, cu câte 1000 de lei amendă, pentru provocare şi participare efectivă la scandal, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată”, ne informa mr. Emilia .

Bătăuşii sunt, de fapt, rude prin alianţă şi totul a pornit de la faptul că bărbatul mai tânăr şi-a vizitat femeia cu care locuieşte nelegitim şi cu care are un copil, spre nemulţumirea familiei tinerei mame care nu acceptă relaţia celor doi.

Recomandările redacției