galleria_aradGalleria Arad începe înscrierile pentru Şcoala de vară. Evenimentul, aflat la a doua ediţie,  reprezintă o alternativă eficientă de petrecere a vacanţei de vară, copiii având posibilitatea de a acumula noi cunoştinţe şi mai mult, de a se destinde într-un mediu sigur şi plăcut.

“După succesul înregistrat anul trecut, Galleria Arad organizează şi în 2013 “Şcoala de vară”, venind astfel în sprijinul copiilor şi pe de altă parte, al părinţilor, care pot să îi lase pe cei mici pe durata mai multor ore, sub supravegherea unui personal calificat. După cum sună şi sloganul ediţiei din 2013 a evenimentului „Descoperim si cultivam talentul copilului tau!”, programul pregătit va fi unul diversificat, pentru a acoperi cât mai multe din preocupările şi preferinţele copiilor, începând de la cursuri de limba engleză, karate, zumba până la ateliere de lucru care implică creativitate şi divertisment, în acelaşi timp” afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.

Şcoala de vară se desfăşoară în perioada iulie – august 2013. Părinţii care doresc să îşi înscrie copilul în program, trebuie să facă dovada cumpărăturilor efectuate în perioada aprilie – mai, în incinta Galleria Arad, de minimum 500 de lei!

Dosarul de înscriere cuprinde:   copie  după certficatul de naştere  şi fotografia copilului, adeverinţă medicală care să atenste starea de sănătate a acestuia şi bonurile fiscale în original şi copie!

Înscrierile se fac la infodesk-ul de la etajul I al mall-ului! Locurile sunt limitate!

Recomandările redacției