OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA Paulis 1Ieri, când am stat de vorbă cu profesorul Florin Nicoară – directorul Şcolii Gimnaziale din Păuliş – domnia sa ne-a mărturisit că în aceste zile activitatea de la această instituţie de învăţământ este una cât se poate de intensă: „Pe de o parte, suntem preocupaţi să încheiem absolut toate demersurile pregătitoare în vederea demarării lucrărilor de reabilitare a şcolii, lucrări care vor începe cât se poate de repede. Este vorba despre înlocuirea integrală a acoperişului şi izolarea termică exterioară a imobilului, lucrări aflate în faza de licitaţie. Valoarea integrală a proiectului este de două miliarde de lei. Legat de acestea, dorim să le mulţumim şi pe această cale celor de la Primăria comunei Păuliş, care ne-au susţinut în demersul nostru. Pe de altă parte, ne pregătim cât se poate de intens pentru ziua de 1 iunie, zi de mare sărbătoare pentru şcoala noastră. După cum puteţi constata şi dumneavoastră, învăţătorii şi profesorii fac repetiţii cu elevii pentru a pune la punct un program cultural-artistic de calitate, aşa cum i-am obişnuit de-a lungul timpului pe părinţii ele­vilor şi pe cetăţenii din comună.” Des­pre pregătirea acestui program de la Şcoala Gimnazială din Păuliş, trebuie să facem referire la prestaţia de excepţie a doi dascăli din Podgoria Păulişului, care excelează nu doar în activităţile cultural-artistice, ci şi în ceea ce priveşte strădania ştiinţifică a elaborării Monografiilor de localitate. Este vorba despre doamna profesor Tatiana Tudur, care a scris alături de primarul Petru Nicoară şi de directorul Şcolii Gimnaziale din Sâmbăteni, Cornelia Foster, Monografia comunei Păuliş, una dintre lucrările de referinţă în acest domeniu, şi despre domnul învăţător Emil Murgu, care a scris la rându-i Monografia comunei Petriş. De data aceasta, cei doi s-au implicat în instruirea elevilor de la Şcoala Gimnazială din Păuliş pentru un program de dansuri folclorice, pentru o secţiune de dans modern şi pentru un program artistic de cântece şi poezii. „Tot cu ocazia Zilei Copilului – ne precizează profesorul Florin Nicoară, directorul Şcolii Gimnaziale din Păuliş – vom organiza şi «Cupa 1 Iunie» la fotbal, competiţie la care, pe lângă echipa de fotbal a şcolii noastre, de fapt pepiniera «Păulişanei», vor mai participa echipele de fotbal ale elevilor «Podgoria Ghioroc», «Recolta Sâmbăteni» şi «Victoria Zăbrani». Cu alte cuvinte, vorbim despre o compe­tiţie inter-comunală în toată regula, care se va desfăşura pe moderna bază sportivă din Păuliş, una dintre cele mai frumoase baze sportive comunale din judeţul nostru. Am mai scris şi cu alte ocazii despre preocuparea profesorului Florin Nicoară pentru educaţia fizică a tinerilor din comuna Păuliş, ca şi despre funcţionalitatea modernei săli de sport din comună, sală care, alături de baza sportivă, sunt deschise în permanenţă tuturor doritorilor de sport de pe raza comunei. Mai mult, de dată recentă, edilii din fruntea Primăriei Comunei Păuliş au pus la punct o nouă bază sportivă în şi în localitatea Sâmbăteni, dotată nu doar cu teren de fotbal, ci şi cu vestiare moderne, prevăzute cu birouri pentru arbitri, săli de pentru jucători, magazia pentru echipament sportiv, duşuri cu apă caldă etc. Altfel spus, o bază sportivă aşa după cum cere regulamentul pentru înscrierea unei echipe în campionatul judeţean.

Recomandările redacției