Începutul noului an școlar reprezintă un moment important și pentru pompieri. “Ne dorim ca elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar să fie în siguranță în unitățile de învățământ”, susțin cei de la ISU Arad.
Astfel, în ultimele 12 luni, inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad au desfășurat 68 de controale de prevenire la unitățile de învățământ, în vederea identificării și remedierii eventualelor deficiențe în domeniul securității la incendiu.
În urma acestor controale au fost constatate 383 de nereguli, fiind aplicate 366 de avertismente și 17 amenzi contravenționale, în cuantum total de 35.100 lei.
Principalele aspecte urmărite pe timpul controalelor au vizat:
* asigurarea permanentă a condițiilor de evacuare a persoanelor;
* dotarea cu stingătoare de incendiu și verificarea periodică a acestora;
* funcționarea la parametrii proiectați a rețelelor de hidranți și a instalațiilor de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendiu;
* funcționarea iluminatului de securitate pentru evacuare;
* verificarea stadiului și modului de pregătire a cadrelor didactice și a personalului auxiliar pentru situațiile de urgență.
De asemenea, în aceeași perioadă de referință, în cadrul acțiunilor desfășurate în unitățile de învățământ au fost executate 92 de instruiri și exerciții de evacuare și intervenție, la care au participat 2.688 de preșcolari, elevi, cadre didactice, personal nedidactic și auxiliar.
Totodată, pentru pregătirea copiilor, tinerilor și personalului din cadrul unităților de învățământ au fost desfășurate 68 de activități de informare preventivă și educare privind comportamentul care trebuie adoptat în cazul producerii unui incendiu sau al altor situații de urgență.
Activitățile s-au desfășurat sub forma unor lecții deschise, la care au participat 360 de persoane.
În ceea ce privește procesul de autorizare din punctul de vedere al securității la incendiu, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au venit în sprijinul beneficiarilor pentru soluționarea situațiilor existente și acordarea asistenței tehnice de specialitate necesare.
Precizăm că obligația solicitării și obținerii autorizației de securitate la incendiu revine beneficiarului investiției, respectiv autorității publice locale care are în administrare clădirea sau unității de învățământ, după caz.
Odată cu începerea anului școlar, inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad vor intensifica acțiunile de îndrumare și control la aceste categorii de obiective și vor continua organizarea exercițiilor destinate formării comportamentului preventiv în raport cu tipurile de risc, adresate copiilor și cadrelor didactice.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad le dorește tuturor preșcolarilor, elevilor, cadrelor didactice și părinților un an școlar cu rezultate frumoase și mult succes!