Dacă în numerele anterioare ale cotidianului nostru am vorbit mai ales despre infrastructura edilitară a comunei Hălmagiu şi despre perspectivele acesteia de dezvoltare, începând cu numărul de faţă al ziarului ne-am propus să ne referim şi la oamenii care compun administraţia locală, serviciile publice locale şi, în general, cei care contribuie zi de zi la bunul mers al lucrurilor. Acest gând ne-a intrat în atenţie pe parcursul săptămânii trecute, când am văzut că oamenii de la gospodăria comunală, împreună cu cei de la ajutorul social au demarat o acţiune în forţă privind curăţarea copacilor de pe marginea drumurilor comunale, care încurcau traficul rutier pe carosabil. Din acest punct de vedere, întinderea administrativă a comunei noastre face ca Hălmagiul să dispună de una dintre cele mai mari reţele de drumuri comunale din tot judeţul Arad, astfel că întreţinerea acestora necesită un efort suplimentar. Muncitorii care curăţau crengile răzleţe ale copacilor şi îndepărtau lăstărişul de pe marginea carosabilului au efectuat această muncă pe porţiunea de drum dintre Hălmagiu şi satul Brusturi, dar şi în zona cătunului Băneşti. Din câte am fost informaţi, în aceste zile se va lucra pe alte porţiuni de drum, astfel încât să fie acoperită întreaga reţea rutieră a comunei. O altă parte a muncitorilor de la gospodăria comunală au tuns iarba din parcurile comunei şi au amenajat aleile, după care au purces la curăţirea şi la decolmatarea şanţurilor de pe marginea drumurilor. Apoi, la fel ca în fiecare început de săptmână, muncitorii de pe lângă Primăria comunei Hălmagiu s-au ocupat şi de curăţirea pieţei. Cu toate că oamenii de la Primărie ar trebui să fie liberi lunea, deoarece lucrează în fiecare zi de sâmbătă, când este activitate intensă la piaţă şi cetăţenii din toate satele aparţinătoare vin cu treabă la Hălmagiu, sunt obligaţi să lucreze şi lunea, ca să facă curăţenie după agenţii economici şi cetăţenii certaţi cu ordinea şi curăţenia. Am mai scris în paginile ziarului, că vatra puieţei de la noi rămâne într-o debandadă de nedescris la spatrul târgului: hârtii de ambalaj aruncate peste tot, pet-uri şi sticle goale, reziduuri alimentare, paie, saci şi câte alte resturi lăsate pe vatra pieţei. Iar dacă nu se face curăţenie cât de repede, atunci zace mizeria o săptămână încheiată, de mai mare ruşinea…
O altă preocupare majoră în comuna noastră ţine de păstrarea ordinii şi disciplinei. Cei patru poliţişti de la Hălmagiu trebuie să asigure paza şi liniştea pentru toate cele unsprezece localităţi care sunt cuprinse pe raza comunei. Deşi la o primă vedere s-au putea spune că sunt prea multe localităţi arondate comunei noastre, sau că poliţiştii sunt prea puţini, nu au existat înregistrate evenimente doesebite pe raza comunei noastre. Pe de o parte, pentru că poliţiştii îşi fac datoria 24 de ore din 24, iar pe de altă parte, pentru că cetăţenii din comuna noastră dau dovadă de un înalt spirit civic. Dacă ne referim la serviciile sanitare umane, cei doi medici din comună asigură pe deplin necesarul în acest sens şi nu au fost înregistrate probleme din acest punct de vedere. Dimpotrivă, nu o dată oamenii au ţinut să ne informeze că sunt cât se poate de mulţumiţi de prestaţia medicilor noştri şi că le aduc mulţumiri şi prin intermediul nostru. La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte activitatea circumscripţiei sanitar-veterinare, o instituţie extrem de importantă în zona noastră, populată cu foarte mulţi crescători de animale. Fireşte, radiografia comunei noastre nu ar fi întreagă dacă nu ne-am referi şi la cadrele didactice de pe raza comunei. Excelent pregătite din punct de vedere profesional, aceşti oameni se ocupă în fiecare zi de educarea tinerei generaţii, viitorul de mâine al comunei. I-am lăsat mai la urmă pe cei din executivul Primăriei, ca şi pe distinşii consilieri locali, care se preocupă de bunul mers al administraţiei locale. Dincolo de unele păreri, mai mult sau mai puţin influenţate de partizanatul politic al fiecăruia dintre noi, nici cei mai cârcotaşi dintre hălmăgenii de astăzi nu pot ignora multele realizări edilitare care au fost efetuate la noi în comună în ultimii doi-trei ani de zile. Iar aceste lucruri nu se puteau realiza de la sine, fără strădania celor din fruntea Primăriei comunei Hălmagiu, fără interesul consilierilor de ieri şi de astăzi sau fără implicarea angajaţilor acestei instituţii. După cum ne spunea un cadru didactic pensionar, care ne-a însoţit săptămâna trecută în periplul nostru gazetăresc, nici nu se poate compara Hălmagiul de acum un deceniu sau două, faţă de Hălmagiul din zilele noastre, cu apă de la robinet, cu canalizare peste tot, cu rigole şi trotuarre moderne şi cu străzile asfaltate. Încetul cu încetul, toate lucrurile s-au aşezat pe făgaşul lor normal, iar oamenii implicaţi în buna gospodărire a comunei, edili, angajaţi de la Primărie, dascăli, medici sau poliţişti îşi fac datoria cu prisosinţă. Dar n-am putea încheia aceste rânduri dacă nu am spune câteva cuvinte frumoase şi despre preoţii sau pastorii din comună, care se ocupă zi de zi de sănătatea morală, de sufletul hălmăgenilor.

Actualitate 11
Fermierii români vor primi mai mulți bani de la Comisia Europeană
citește mai mult »
Domnule Sida, domnule Sida ! cum nu vrei dumneata sa te cumintesti si sa scri un articol corect , fara laude gratuite si in care sa nu te faci de ras ! Pozele prezentate , mai bine nu apareau in articol . Tipul de coasa cu motor si fir de nailon este pentru distrugerea buruienilor de pe marginea soselelor si rigolelor, si nu pentru distrugerea ierbii din parc, care trebuie sa fie ca un gazon , tuns paralel la o anumita inaltime pentru a nu distruge iarba de la radacina . Rigolele fotografiate pe langa casa lui Horica si Romanut sunt facute asta vara cand Florin Balta mergea cu tractorul la bustul gol spre casa. Acum rigolele de care nu avea nevoie Halmagiul sunt pline cu frunze si gunoaie , ba mai mult acolo unde este facuta fotografia a inceput sa iese rahatul de la vechea canalizare ,Daca nu credeti, mergeti sa vedeti .Mai mult in poza cu masinile din fata primariei parca arata a fi masina primarului care trebuie sa fie de anul trecut de seama ce primarul ales nu a mai dat de atunci pe acolo . Azi maine vine nedeia de la Halmagiu si va veti lauda cu maiestoasa scena care e ca nuca in perete in fata caminului cultural ,dar ce va faceti daca nu apare primarul. Cel mai bun lucru este ca nu ati pomenit in articol cuvantul ,, primar ,, dar nu v-ati rabdat sa nu ii aratati masina in fata primariei . Daca vreti va arat eo o fotografie de pe vremea cand in Halmagiu era centru asfaltat , avea canalizare , avea castani, rondouri cu flori , avea intradevar trotuare , avea salcami, avea primar… dar nu avea podete si rigole la fiecare casa si drumuri de pe care sa te uiti in podul caselor , avea o valicuta curata pe care trecea un firicel de apa , avea un izvor langa postul de transformare care nu inghetea niciodata iarna oricat era de frig, avea sapte medici, casa de nasteri, baie populara, formatie de dansuri, cor, cinematograf , piata era toata asfaltata, . Intradevar nu avea un ziarist care sa deformeze prin cea ce scrie adevarul despre Halmagiu . Nu sunt carcotas dar primarul mi-a taiat nucul din fata casei . Daca vrea sa faca o fapta buna in comuna sa faca bine sa cumpere niste nuci si sa ii sadeasca in loc la cei ce i-a taiat . Mama mama ce articol beton ati putea face cu asta !!!