Sever Bocu, conducătorul administraţiei Banatului

Personalitate marcantă a zonei, Sever Bocu şi-a legat, se poate spune, numele de acest frumos oraş aşezat  pe malul stâng al Mureşului. Va fi prezentat în cele ce urmează un scurt curriculum a acestei personalităţi deo­sebite, raelizată de profesorul   Gheor­ghe Vasiescu.
Începuturile
În perioada interbelică România Mare era împărţită în şapte directorate (regiuni administrative) cu capitalele la Bucureşti, Cernăuţi, Chişinău, Cluj, Craiova, Iaşi şi Timişoara. Sediul Directoratului VII era la Timişora. Directo­ratul nr. I avea sediul la Bucureşti.
Sever Bocu s-a reîntors în ţară în anul 1919 şi continuă activitatea publi­cistică la Voinţa Banatului, organ săptă­mânal al P.N.R. (Partidul Naţional Ro­mân), în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea politică. Prin activitatea sa neobosită contribuie la Progresul Socio – Cultural al Banatului. La 19 ianuarie 1923 este ales preşedinte al organizaţiei ju­deţene Timiş a P.N.R. iar în 1924 i s-a încredinţat şi conducerea gazetei Româ­nia, organul P.N.R. din Transilvania.
Sever Bocu a fost un susţinător consecvent al Instituţiei Monarhice. A condus Directoratul VII al Banatului până la 26 aprilie 1931, directorat ce avea în structura sa judeţele: Arad, Bihor, Caraş–Severin şi Timiş – Torontal. În anul 1930 înfiinţează ziarul Vestul, prin care îşi exprimă acţiunile sale care să ducă la prosperitatea Banatului. În calitateansa de Conducător al ADMI­NISTRAŢIEI  BANATULUI, Sever Bocu şi-a fixat câteva obiective care depăşeau limitele unei organizări şi activităţi strict regionale. El a considerat că ROMÂNII sunt un POPOR  EUROPEAN caree chemat să contribuie la înflorirea vieţii materiale şi spirituale a continentului. Considera că românii nu se pot izola de celelalte popoare din comunitatea europeană căci, „Un popor care se izolează, se condamnă singur la sărăcie, la viaţă redusă şi va ajunge să trăiască dezarmat în faţa vieţii şi destinului”. Omul politic este chemat să cunoască realitatea socială din alte ţări, să facă tot timpul comparaţii raţionale între structurile socio-economice din diferite ţări şi să întreprindă acţiunile necesare pentru îmbunătă­ţirea vieţii publice din propria ţară . Formula „ PRIN  NOI  ÎNŞINE” nu poate fi viabilă, în condiţile relaţiilor atât de diverse dintre state, în cazul când este formulă situată la baza IZOLATIONISMULUI  ECONOMIC şi CULTURAL. Relaţiile dintre state sunt conduse de „legile interdependenţei economice”. Universalitatea acestei legi este incontestabilă. Europa se consolidează constant prin schimburile economice şi prin relaţiile po­litice, culturale şi sociale între state.
În anii premergători celui de-al II- lea Război Mondial, Sever Bocu a intuit pericolul pe care-l reprezenta FASCISMUL şi COMUNISMUL ca doctrine extremiste. Prin punerea în aplicare a acestor două doctrine, regulile vieţii democratice vor fi suprimate şi coope­rarea între popoarele europene va fi denaturată! Publicistul bănăţean Sever Bocu a rămas fidel IDEILOR  DEMOCRATICE, pentru care a militat toată viaţa şi a cerut guvernanţilor epocii să întă­rească graniţele României prin fortificarea instituţiilor culturale din jude­ţele de frontieră. El însuşi a militat pentru înfinţarea Universităţii de Vest, pentru reînfinţarea Episcopiei din Timişoara şi înfinţarea Mitropoliei Banatului. Şi a reuşit ! În 3 aprilie 1945 GUVERNUL l-a confirmat în calitatea sa de PREŞE­DINTE al EFORIEI Universităţii din Timi­şoara care cuprindea 41 de membri, pentru care organizarea  a depus eforturi susţinute.
A reuşit să menţină legături strân­se cu Iuliu Maniu, atât în timpul răz­boiului, cât şi după încetarea acestuia. În anii grei ai războiului, în locuinţa sa din Lipova (azi Muzeul Orăşenesc Sever Bocu ) a organizat întâlniri cu prietenii săi apropiaţi,  cu care a discutat modali­tăţile SALVĂRII  ROMÂNIEI, la a cărei întregire contribuise substanţial.
Sever Bocu  a fost un promotor al ideilor noi, prin toate articolele sale de presă.
S-a considerat un slujitor al ideilor nobile care înalţă conştiinţele. În cu­vân­tul său rostit la deschiderea cursu­rilor de vară de la Lipova, din anul 1937, el a afirmat în faţa învăţătorilor prezenţi că „Ideile trebuie să fie slujite, nu exploatate”. Ideile înalte devin aficiente când constituie „Fermentul activităţii instituţiilor culturale”. Sever Bocu considera că acţiunea de consolidare a României întregite se bazează pe câteva idei evidente:
a). Statul de Drept înaintea statului arbitrar
b). Niciun popor nu-şi precupeţeşte sacrificiile pe mari chestiuni de oganizare socială
c). Ideile triumfă prin moralitatea purtătorilor ei
d). Ideea comunistă este nefastă, tulbură lumea şi ameninţă Civilizaţia Creştină
e). Ziariştii sunt avangărzile simţirii obşteşti, ale idealurilor şi nădejdilor tuturora
f). Generaţiile fără continuitate pierd simţul măsurii
Fără a pierde din vedere obiectivul dezvoltării României ca STAT  UNITAR, Sever Bocua considerat că programul economic şi cultural al fiecăei regiuni istorico-geografice a ţării, nu contravine obiectivului general, ci îl slujeşte prin stimularea forţelor creatoare regionale şi prin democratizarea acti­vităţii organelor locale în relaţiile u centrul politic al ţăii. În lumina unei ase­­- menea perspective a activat cu exemplară tenacitate pentru dezvoltarea Banatului. A considerat că populaţia din vestul ţării este un factor de echilibru, prin armonizarea relaţiilor interetnice şi prin stimularea interferenţelor cultu­rale. Din această perspectivă a dezvoltării tuturor regiunilor ţării, a solicitat Guvernelor interbelice să fie sprijinită şi dezvoltarea instituţiilor culturale bănăţene. A urmărit cu un elan, devenit proverbial, să facă din Timi­şoara o METROPOLĂ care să dispună de un înalt grad de civilizaţie şi de instituţii eficiente în lupta pentru prosperitatea ţării. Aşa se explică cultul pentru Capitala Banatului dar şi pentru oraşul copilăriei sale, pe care îl consi­dera şi ca oraş natal.
Ani în şir îl găsim angajat în veritabile acţiuni de „răsunet naţional, în care dezbătea probleme prioritare pentru Banat, aşa cum se ştie: sporirea natalităţii în Banat; mutarea Şcolii de Arte frumoase în Timişoara; înfinţarea „Asociaţiei Culturale din Banat”; construirea drumurilor; pavarea trăzilor; ridicarea de primării şi de localuri şcolare; cinstirea înaintaşilor bănăţeni şi nu numai, care au luptat pentru libertate şi cultură naţională; dezvoltarea Politehnicii din Timişoara şi a Şcolii de Comerţ din Lipova; împroprietărirea voluntarilor din al II-lea Război Mondial şi încă multe altele care amintesc de comportamentul „TINERILOR  OŢELIŢI” din re­dacţia TRIBUNEI, unde se formase.