Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“ Arad este în fiecare săptămână, gazda atelierului de creație „Sezătoare la bibliotecă“, în care se redesoperă conceperea și croiul unei ii. Bibliotecara Daniela Vladu, care este gazda evenimentului, spune: „Este și timpul regăsirii valorilor tradiționale, dar poate este și o reîntoarcere, fie și preț de câteva ore, la o viață mai simplă, mai aproape de esențe. De fapt, asta a și fost scopul acestei șezători, o modalitate de a fi împreună, de a lucra împreună, de  a cunoaște oameni, de a socializa în mod direct“. Această activitate a început acum aproape două luni. De atunci s-au făcut progrese  săptămână de săptămână. De această dată,  Șezătoarea a fost una într-un cadru mai festiv. „A fost o seară ca odinioară! Șezătoarea măiestriei s-a încheiat în miros de colac cald, proaspăt scos din cuptor, colinde, bucate alese, cadouri croșetate, împletite și dăruite spre a fi de folos picioarelor reci și inimilor calde. Ne bucurăm că am reușit să aducem în acest proiect oameni atât frumoși, de implicați și dedicați în a păstra și duce mai departe tradiția și valorile acestui neam: Leontina Prodan, Lucia Aioanei, Mihaela Cutean, Delia Handmade-Crochet, Toma Adina, Jeny. Mulțumim în special Mariei Aiftincăi pentru decor, pentru cântecul în dulcele grai bucovinesc, pentru colacul cald și pufos, pentru o parte din colecția  sa de la Vladimirescu, pe care am putut-o admira și aici“, spune Daniela Vladu. A fost ultima șezătoare din acest an, iar activitățile vor fi reluate la începutul lunii ianuarie 2020.

Recomandările redacției