Stațiunea Ghioroc a deschis oficial, sâmbătă, sezonul estival, odată cu cea de-a XV-a ediție a evenimentului dedicat „Litoralului Vestului”. Numeroși arădeni și turiști au ales să petreacă începutul verii pe plaja de la Ghioroc, într-o atmosferă de vacanță, cu muzică, voie bună și activități pentru toate vârstele.

Și în acest an, vizitatorii sunt întâmpinați cu mai multe noutăți. Una dintre atracțiile sezonului este un balansoar în stil thailandez, amplasat într-o zonă spectaculoasă a plajei, special amenajată pentru fotografii, care promite să devină unul dintre cele mai căutate locuri de către turiști și pasionații de social media.

Totodată, prin investiția unui operator privat, pe lac a fost amenajat un loc de joacă gonflabil pe apă, destinat atât copiilor, cât și adulților dornici de distracție și aventură.

Primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, a declarat că administrația locală își dorește ca stațiunea să devină, de la an la an, tot mai atractivă pentru vizitatori.

„Ne bucurăm să deschidem un nou sezon estival și să îi primim pe toți cei care aleg Ghiorocul pentru relaxare. În fiecare an încercăm să venim cu ceva nou, iar în acest sezon îi așteptăm pe turiști cu balansoarul în stil thailandez, noul parc acvatic gonflabil și cu multe alte surprize pe care le pregătim pe parcursul verii. Vă invităm să petreceți momente frumoase la Litoralul Vestului!”, a transmis edilul.

La deschiderea oficială a sezonului a fost prezent și Iustin Cionca, care și-a reconfirmat susținerea pentru dezvoltarea stațiunii Ghioroc și pentru investițiile care contribuie la transformarea „Litoralului Vestului” într-un important punct de atracție turistică al județului Arad.

Organizatorii anunță că sezonul estival va aduce și alte evenimente și surprize dedicate vizitatorilor, astfel încât Ghiorocul să rămână una dintre cele mai căutate destinații de agrement din vestul țării.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției