sebis1Două dintre pretendentele la promovare din seria a IV-a a Ligii a III-a s-au duelat sâmbătă la Sebiș. Dorind să-i ofere un cadou frumos de ziua sa antrenorului Abrudean, dar și să cinstească memoria tatălui lui Tătar, decedat în cursul săptămânii trecute, gazdele s-au mobilizat la maxim și nu le-au dat nicio șansă rivalilor de la Giar­mata.
Practic, meciul era jucat după numai un sfert de oră, când sebișenii aveau deja un avantaj liniștitor. În minutul 10, un atac pe partea stângă s-a finalizat cu centrarea lui Radu care l-a găsit pe Sulea între cinci adversari, iar fostul zălăuan a marcat cu un șut la firul ierbii, la colțul lung. Peste alte 4 minute, tabela s-a modificat din nou. Lazea a executat o lovitură liberă de la 25 de metri lateral stânga, Mardare a sărit fals și balonul a mers în poartă după ce a atins și bara. La 2-0, timișenii au reacționat prin șutul de la distanță al lui Mihuța, dar și un joc destul de dur, din care cei mai șifonați au ieșit Ionuț Radu și Apostol. Totuși, cei doi sebișeni au fost printre protagoniștii fazei legate din minutul 36, finalizate cu șutul mijlocașului central exact pe direcția lui Păduraru.
„Alb-albaștrii” au legat excelent jocul și după pauză, când se puteau distanța pe tabelă. La 5 minute de la reluare, Sulea a scăpat singur, dar nu i-a reușit să dribleze și portarul. Tot Păduraru a respins cu vârful dege­telor și șutul lui Țârlea, pătruns în viteză în careu. Leuca și Diarra au mai greșit odată ținta de la distanță, ratând șansa de a-și introduce echipa în joc. De partea cealaltă, Proteasa a intervenit decisiv la lobul lui Ionuț Radu ce se ducea în poartă. S-a terminat 2-0, un rezultat excelent pentru Național ce acumulează maxim de puncte după două runde.
Formații:
Sebiș: Miron – Raț, Mardare, Bier, Neacșu – Țârlea (73 Roman), Apostol, Lazea, Bozian – Sulea, Radu (84 Susan).
Giarmata: Păduraru – Sorescu (70 Gideon), Oneț (55 Proteasa), Firan (66 Soare), Diarra – Fuchs, Fara, Leuca, Artimon – Mihuța, Anagor (68 Belcescu).
Arbitri: Dănuț Maghiar (Baia Mare) – Rareș Lakatos, Ciprian Hiter (ambii din Oradea). Observatori FRF: Cătălin Pașcanu (Cugir), Florin Cioltăuș (Deva).

Recomandările redacției