carburantA intrat în ţară cu rezervorul autoturismului gol şi s-a gândit că poate trece neobservat fără să plătească. Un şofer român a profitat de faptul că la benzinăriile amplasate imediat după intrarea în ţară este aglomeraţie, pentru a-şi face plinul şi a pleca fără să întoarcă capul înapoi. Ghinionul lui a fost că peste tot sunt amplasate camere de supraveghere, astfel că a fost prins rapid de poliţişti.
Angajaţii au sunat la 112 iar oamenii legii l-au tras pe dreapta în trafic, în localitatea următoare. „Poliţiştii apar­ţi­nând Poliţiei Oraşului Nădlac au fost sesizaţi că într-o staţie de distribuţie carburanţi, din localitatea Nădlac, un conducător auto a alimentat un autoturism VW, cu 32,53 litri de motorină, după care a urcat la volan şi a plecat fără să achite contravaloarea carburantului. Poliţiştii au reuşit la scurt timp, depistarea autoturismului în cauză, la intrarea în localitatea Pecica, fiind identificat conducătorul auto în per­soana lui C. Ion de 52 ani, din judeţul Constanţa”, a declarat subcomisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Arad.
Pe numele şoferului au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Recomandările redacției