Annie when she first came to Peacefield....După ce în urmă cu câţiva ani, Anemia Infecţioasă Ecvină, boală supranumită şi SIDA cailor, a făcut ravagii în judeţ, provocând disperare în rândul ţăranilor, veterinarii au descoperit din nou animale bolnave în mai multe zone. Conform legii, caii diagnosticaţi cu Anemie Infecţioană Ecvină, trebuie luaţi de la proprietari şi sacrificaţi. Carnea poate fi folosită pentru consum, pentru că boala nu se transmite la om şi nici la alte animale. Zilele trecute trebuiau ridicaţi 21 de cai din zona Gurahonţ, Hălmagiu, Sebiş, însă sunt proprietari care se opun, susţinând că au dreptul la o contraexpertiză. „Am numai un cal şi nu vreau să-l dau, fără a doua analiză. Mulţi au făcut-o şi, din 21 de cai despre care s-a spus iniţial că sunt bolnavi, au ieşit doar opt rezultate pozitive. Ieri (n.r. marţi) au venit cu un TIR şi au ridicat mai mulţi cai din zonă. De o săptămână, de când am aflat de boală, nu mă mai opresc din plâns. Mi-au promis 4.000 de lei pe cal, dar acum şase ani, s-au luat tot aşa caii de la oameni şi nu s-a mai dat niciun ban. Atunci am scăpat. Şi dacă cumpărăm un alt cal, nu ştim ce luăm, trebuie să-l ducem din nou la analize. Să ne lase calul nostru, să ne facem în continuare treaba cu el. Nici pe un om bătrân, nu-l tâ­râm în groapă, când se îmbolnăveşte”, susţine Voichiţa Gligor, din Minead, comuna Igneşti.
În sprijinul proprietarilor de cai vin şi reprezentanţii Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor, care spun că o nouă expertiză ar fi obligatorie dacă oamenii cer acest lucru. „Primele analize au fost făcute la o direcţie sanitară veterinară din ţară, iar contraexpertiza, în cazul celor opt animale de care vorbesc oamenii, la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA). Buletinul valid este cel de la IDSA”, a declarat Carmen Arsene, preşedintele Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor.
Caii bolnavi nu au scăpare
Pe de altă parte, Viorel Agud, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), susţine că normele legale în vigoare nu permit o nouă expertiză, caii diagnosticaţi cu SIDA trebuind sacrificaţi. „Oamenii nu trebuie să-şi facă probleme. Îşi vor obţine banii la câteva zile după ce li s-au luat caii. Evaluarea a fost făcută de o comisie formată din cinci persoane, preţurile fiind stabilite în funcţie de vârstă, starea fiziologică a animalului, luându-se ca referinţă preţurile din piaţa de la Pâncota. Nu se mai poate face nicio contraexpertiză. Odată găsit bolnav, calul trebuie izolat, pentru a nu veni în contact cu alţi cai, iar apoi trebuie sacrificat”, susţine Agud. Acesta a ţinut să precizeze că boala a fost eradicată pentru moment în zona Pecica, Curtici, Nădlac, urmând să se rezolve problema şi în cazul cailor din zona de munte a judeţului.

Recomandările redacției