Untitled-1 copyVineri, 17 mai, la Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” din Arad s-a desfăşurat Simpozionul naţional ,,Expectative”, aflat la cea de a XIV-a ediţie. Obiectivul manifestării constă în promovarea calităţii în educaţia şi formarea profesională prin dezvoltarea creativităţii, spiritului inovativ şi stimularea competiţiei între elevi. S-a dorit, de asemenea, promovarea culturii antreprenoriale, a conceptului de interdisciplinaritate şi realizarea schimbului de bune practici între diferite instituţii de învăţământ. Simpozionul ,,Expectative” s-a adresat elevilor din învăţământul liceal care au pregătit lucrări pe domenii de specialitate, participarea fiind foarte largă. Au fost prezentate 32 de lucrări realizate de liceeni din toate zonele ţării, cu o tematică foarte variată şi interesantă, din domeniul modei, istoriei vestimentaţiei şi a unor coafuri, cosmetică etc. În urma jurizării, cele mai bune lucrări au fost premiate.
Pe lângă Simpozion, în cadrul aceluiaşi proiect, a avut loc Concursul naţional tehnic ,,Ingtex”, desfăşurat la Universitatea ,,Aurel Vlaicu”, în colaborare cu Catedra de tehnologia produselor textile, care a avut o componentă teoretică şi una practică.
La manifestare au participat reprezentanţi din partea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Arad, insp. Anca Lupei şi insp. Ovidiu Toderici, şi din partea Universităţii ,,Aurel Vlaicu”, conf. univ. dr. Alexandru Popa. „Interesul elevilor şi al profesorilor pentru participarea la acest simpozion creşte de la un altul, ceea ce ne bucură foarte mult. Considerăm că prin acest demers încurajăm implicarea elevilor în propria educaţie şi formare profesională”, a declarat prof. Doina Stoica, directorul Liceului Tehnologic ,,F. Neuman”.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției