Cu mulți ani în urmă, aproape 30, am participat la concursul de angajare de redactori la ziarul Adevărul de Arad. Printre subiectele alese de către Tristan Mihuța era și un scurt eseu cu titlul obligatoriu: „Sindicatele, ber­bece în poarta guvernului”. Am scris că sărmanii sindicaliști nu sunt decât niște miei de Paște, pentru că liderii lor sunt primii care îi vor sacrifica după ce îi vor fi folosit pentru ca ei să ajungă la vârful politicii. Am avut dreptate, rând pe rând, marii lideri sindicaliști, Miron Mitrea, Ciorbea, Brătianu, dar și alții mai mărunți, au ajuns parlamentari, ba chiar miniștri, pe listele unor partide.
Acum, aflu că Dumitru Coarnă, președintele sindicatelor din Poliție, este cap de listă pentru Camera Deputaților, din partea PSD. Pe de o parte, ar părea normal, sindicatele nu au cum să fie altfel decât de stânga, să lupte pentru salarii mai mari, pentru diferite avantaje. Pe de altă parte, nu văd noima exis­tenței așa-ziselor sindicate în instituțiile bugetare, Poliția este bugetară, trebuie să apere statul, indiferent cine este la putere, nu are dreptul să facă politică. Este normal ca polițiștii, la comanda unui partid politic, să facă mitinguri, să-și arunce caschetele, scandând „Ieși afară, javră ordinară!” la adresa președintelui țării? Sunt militari, nu strângători de gunoaie! Este interesant: cine ar pu­tea să-mi spună de ce legea, aia românească, permite existența sindicatelor la bugetari, dar nu are nicio treabă cu fimele străine care ucid din fașă orice tentativă de sindicalism? Din păcate, este valabilă în continuare de­finiția din epoca de aur: sindicatul este cureaua de legătură între partid și masele populare.

Recomandările redacției