Suntem conştienţi cu toţii că, de la aderarea la Uniunea Europeană, România a încercat constant să îşi atingă obiectivele de mediu asumate, dar sunt încă o serie de domenii în care paşii făcuţi sunt deficitari, atrăgând situaţii de infringement. Un astfel de domeniu este cel al deşeurilor, pentru care, ce argument mai puternic să folosim decât faptul că ne lovim încă la tot pasul de depozite ilegale de deşeuri, de spaţii vaste ocupate de gunoaie abandonate, în care majoritatea sunt ambalaje.
„Pe de altă parte, în contextul actual al schimbărilor climatice şi al crizei generate de pandemie, statele membre UE şi-au asumat tranziţia la economia circulară, în care generarea de deşeuri este redusă la minimum, contribuind astfel la eforturile de dezvoltare a unei economii durabile, cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră şi cu valorificarea superioară a resurselor de care dispunem.
Sistemul de garanţie-returnare capătă astfel un triplu rol, devenind instrumentul prin care România îşi poate diminua cantităţile de deşeuri ajunse la groapă, îşi poate atinge obiectivele de reciclare asumate şi poate contribui la implementarea rapidă a principiilor economiei circulare. Acest sistem simplu prin care deşeurile de ambalaje generate nu mai ajung la depozitele de deşeuri sau nu mai sunt aruncate aiurea generând poluare, trebuie pus în aplicare urgent, în aceeaşi manieră simplă de administrare şi cu informarea şi implicarea tuturor – producători, comercianţi, consumatori şi instituţii responsabile. Practic acesta se va aplica pentru ambalaje din sticlă, plastic sau metal, marcate corespunzător, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l – adică recipiente de băuturi alcoolice sau nealcoolice – pentru care vom plăti o garanţie, ce ne va fi restituită integral, atunci când vom returna ambalajul la centrele organizate în acest sens.
Ministerul Mediului a elaborat deja actul normativ pentru reglementarea sistemului de garanţie-returnare, care, până în martie 2022, trebuie să fie funcţional în România.
În noul mandat de membru al Parlamentului României, voi susţine orice demers care va spori beneficiile acestui sistem de garanţie-returnare şi va încuraja responsabilizarea noastră, a tuturor, faţă de gestionarea deşeurilor şi necesitatea reciclării, ca acţiune cu impact pozitiv asupra mediului şi sănătăţii noastre“, susţine Glad Varga, deputat PNL.

Recomandările redacției