soare_plajaIubim soarele şi abia aşteptăm să vină vara ca să fugim la plajă, convinşi fiind că bronzul e sănătate curată. Şi este, dacă avem măsură. Însă dacă exagerăm, efectul este cel opus. Dr. Dorina Giurcăneanu, medic primar dermatologie şi venerologie, ne explică ce probleme apar ca urmare a expunerii îndelungate la ultraviolete şi cum le putem preveni.

Fără îndoială, soarele este o sursă de sănătate. Dar nu trebuie să exagerezi ca să te asiguri că nu se lipeşte boala de tine.

15-20 de minute pe zi sunt suficiente pentru a sintetiza vitamina D, necesară sistemului osos.

Nu trebuie să abuzezi de soare nici ca să te tratezi de acnee, eczeme ori psoriazis. Expunerea excesivă la soare are efecte perverse, adică efecte care nu se văd imediat, ci apar în timp.

În primul rând, se produce un proces de fotooxidare a unor molecule foarte agresive, numite radicali liberi, care stau la baza fenomenului general de îmbătrânire a organismului. Mai simplu spus, pielea se ridează.

În plus, se îngroaşă şi se umple de pete brune, negre sau roşiatice (petele pigmentare). Pericolele cele mai mari ale abuzului de ultraviolete sunt însă altele: cancerul de sân şi cel de piele, adică melanomul, una dintre cele mai agresive forme de cancer.

“Mare atenţie la petele negre, care uneori pot evolua, şi la aluniţe, mai ales dacă îşi schimbă forma, culoarea sau dimensiunea. Orice modificare a unei aluniţe trebuie să te trimită la doctorul dermatolog. Unele pot fi într- o creştere normală, altele pot anunţa un cancer ”, avertizează dr. Dorina Giurcăneanu.

Iată cum te protejezi

  • Stai la soare doar până la orele 10.00-11.00 dimineaţa şi după orele 16.00-17.00 după-amiaza.
  • Foloseşte neapărat produse de protecţie solară: aplică pe tot loţiuni cu factor de protecţie solară (FPS). Pentru primele zile, e indicat să alegi produse cu putere mare – FPS 50, apoi le poţi schimba cu altele mai uşoare, cu FPS 30+.
  • Aplică produsul cu o jumătate de oră înaintea expunerii la soare. Repetă “ritual” din două în două ore şi de fiecare dată după ce ai făcut baie (în mare, în bazin sau la duş).
  • Acordă o atenţie specială nasului, urechilor, buzor, picioarelor. Acestea se ard şi se cojesc primele.
  • Acoperă-ţi capul cu o pălărie sau cu o şapcă cu boruri largi.
  • Poartă ochelari de soare cu indice de protecţie UV peste 99% (radiaţiile cresc riscul de cancer de piele în jurul ochilor).

Fă-ţi un control gratis

Până pe 30 iunie poţi beneficia de un control dermatologic gratuit, în care îţi vor fi verificate aluniţele şi vei primi sfaturi privind protecţia solară. Această campanie, intitulată Zilele Protecţiei Solare, se desfăşoară în 19 oraşe din ţară. Mai multe informaţii, inclusiv despre cum te programezi, găseşti pe www.protectiasolara.ro.

SURSA:  Libertatea.ro

Recomandările redacției