Inspectorul general al Inspecției Muncii și directorii executivi ai Agențiilor județene pentru Plăți și Inspecție Socială din 8 județe au fost suspendați din funcții și sunt cercetați disciplinar, pentru inacțiune în ceea ce privește controlul la azilele de bătrâni. Un al nouălea director și-a dat demisia. Anunțul oficial a venit la câteva ore după ce premierul Marcel Ciolacu a anunțat că seria sancțiunilor trebuie să continue.

Ocupanții acestor posturi sunt suspendați din funcțiile de conducere pe perioada cercetării disciplinare.

La Arad, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială a fost condusă timp de 16 ani de către Daniela Bătrân. „Am aflat și eu de la televizor că sunt schimbată. Am rămas cu toții șocați, nici acum nu îmi vine să cred. Nu știu pe ce criterii s-a decis acest lucru, ce a stat la baza acestei decizii… Nu mă întrebați, pentru că efectiv nu știu. La noi la Arad nu s-au descoperit lucruri grave în centre. Pentru ce am fost schimbată, nu știu, nu mi s-a explicat nimic“, a declarat Daniela Bătrân pentru Glasul Aradului.

  • Despre Ineu spune:

    La Ineu ….Centru Medical ,,Speranță pentru viață” Ineu….se întâmplă atrocități și efectiv crime….oamenii sunt drogați și sedati…pana la urma urmei mor cu zile…atenție și verificări la toți cei responsabili….demnitatea omului aici nu exista….mai mult…oamenii plătesc ca sa fie umiliți, torturați și executați… VERIFICAȚI

  • Bruceles spune:

    Mai un pic și făcea stimabila majoratu’ pe post. Să sperăm la un prim pas spre regionalizare #♥️TM #digitalizare.

  • Petre spune:

    Eeeee, lasa-ti ca stiti.. Oricum 16 ani e de ajuns

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției