Şoferii Diavolului

 O femeie bătrână din China avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete al unui băţ (un fel de cobiliţă oltenească), pe care le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă acasă.
La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat aducea doar pe jumătate apă. Timp de doi ani asta se întâmpla zilnic: femeia aducea acasă doar un vas şi jumătate de apă. Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era foarte ruşine cu imperfecţiunea sa şi se simţea tare rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit.
După doi ani de aşa-zisă nereuşită, cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii, când erau lângă izvor: „Mă simt foarte ruşinat pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!“  Bătrâna a zâmbit: „Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă, pe partea cealaltă nu? Asta pentru că am ştiut defectul tău şi am pus seminţe de flori pe partea ta a potecii. În fiecare zi, în timp ce ne întorceam acasă, tu le udai prin crăpătură. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa şi fereastra cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi care împrospătează casa.“
Una din cele mai frumoase meserii de pe pământul contemporan este meseria de şofer. Şoferul şi şoferia au fost şi sunt cântaţi, adulaţi, invidiaţi. Dacă nu majoritatea, atunci foarte, foarte mulţi cetăţeni ai planetei conduc maşini, atât ca profesionişti, cât şi ca amatori. Carnetul de şofer a devenit o banalitate, ceva comun şi obişnuit. Mai neobişnuit este în ziua de astăzi să n-ai carnet de şofer. Astfel că ajunge pose­sor de carnet oricine doreşte, în urma unui examen corect, sau în urma unui examen măsluit, mituind corupţii din Poliţa Rutieră. Nu se pune deloc problema ca cineva să fie respins la      examen pentru că este tembel şi nu ţine minte semnele, regulamentele rutiere, sau pur şi simplu este analfabet şi n-are deloc talent la condus maşini. Singurul mod de a respinge pe cineva la şcoala de şoferi este să aibă dizabilităţi fizice şi mentale grave, vizibile şi ireversibile. În rest, toţi ciucameţii pot conduce pe drumurile pu­blice, înviorând societatea românească, europeană şi mondială cu accidente oripilante.
Ieri dimineaţă – la un an după tragedia din Muntenegru, când un autocar s-a pră­buşit într-o prăpastie din cauza unui şofer tembel, murind 18 oameni – un autocar cu turişti români s-a răsturnat în Bulgaria, rezultând morţi şi răniţi grav. Cauza: un alt şofer tembel circula cu viteză mare pe serpentine.
Dacă se întâmpla la noi, se dădea vina pe drumuri. Nu-s de vină numai drumurile, oameni buni! Uitaţi-vă cum se circulă prin oraş, pe şosele: taximetrişti ţicniţi, viteză, claxoa­ne, forţarea zebrei, înjurături, admonestări, concursuri,  gesturi licenţioase, depăşiri aiurea, teribilism. Iar Poliţia Rutieră citeşte între timp „Critica raţiunii pure“ de  Immanuel Kant. Ca să înţeleagă introspect sufletul sensibil al şoferu­lui tembel şi obraznic. Apoi analizează situaţia şi aplică amenzi usturătoare. După care intervin mita şi relaţiile, apoi şoferul îşi continuă nestin-gherit traseul, cu carnetul intact în buzunar.
Mbă, şoferi nebuni! Nu toţi, doar cei nebuni. Ne omorâţi cu viaţă, tembelilor!
Aveţi grijă, ceva la voi este crăpat precum la vasul acela de la începutul comentariului! Şi curge lături…