trafic migranti
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul din data 24 aprilie 2015, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Kara Tuna – cetăţean turc – pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în data de 11.04.2015, inculpatul a transportat un grup de migranţi format din 74 de persoane, în semiremorca marca Schmitz, tractată de automarfarul marca Volvo, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României prin PTF Nădlac.
Reamintim că, în urma controlului, cetăţeanul turc a prezentat documente conform cărora transporta obiecte de mobilier de la o societate din Turcia, pentru o firmă din Franţa.
„Acţionand în baza analizei de risc, poliţişti de frontieră români au verificat atent mijlocul de transport, ocazie cu care au observat că uşa semiremorcii era întredeschisă. În urma controlului, în semiremorca TIR-ului au fost descoperite 74 de persoane (53 bărbaţi şi 21 femei) de origine arabă, care nu vorbeau limba română şi nu deţineau documente de identitate”, informa comisar şef Daniel Iancu, ofiţer de presă în cadrul Poliţiei de Frontieră Arad.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Arad.

Recomandările redacției