Trupa din Podgorie se pregătește să scrie concluziile celui mai bun an din istorie. Promovării de vara trecută i-a urmat o prezență de prim-plan în seria a V-a a eșalonului terț, în care arădenii au cam făcut legea. De la Pâncota au plecat învinse primele două clasate care au jucat cu promovarea pe masă, iar finalul de sezon i-a regăsit pe elevii lui Dan Cuedan pe locul 4. În orașul condus de Iosif Retter au pierdut, în Cupa României, atât UTA cât și Poli și a sosit o prim-divizionară, Concordia Chiajna, care a câștigat dramatic, la ultima fază, calificarea în optimile de finală. Pe arena Șoimilor au mai sosit Dinamo II și Naționala Under 18 a României.
Odată căzută cortina, alb-negrii par mai motivați ca niciodată să se depășească sezonul viitor, ale cărui schițe au fost deja trasate.
„Antrenamentele continuă toată săptămâna, iar marțea viitoare echipa intră într-o vacanță scurtă. Nu și conducerea, avem programate deplasări prin țară și județele limitrofe să racolăm jucători. Am avut discuții cu unii, rămâne să punem la punct unele aspecte și să semnăm contractele”, a dezvăluit președintele Pavel Piroș.
Conducătorul Șoimilor a mărturisit că 90 la sută din jucători și-au prelungit contractele, dar vor fi și câteva plecări, făcute publice în clipa în care devin oficiale.
După reunirea de peste vară, pâncotanii vor pleca într-un cantonament. „Ne gândim să mergem la Mare ori într-o zonă muntoasă. Poate chiar la Sebiș, unde domnul Feieș ne-a făcut o propunere interesantă”, a precizat Piroș.
Altfel, apărătorul Adi Lengyel e chemat, miercuri, la Federația Română de Fotbal, unde va apărea în fața Comisiei de Disciplină. FC Hunedoara a depus al cincilea memoriu după incidentele pe care jucătorii ei le-au provocat la Pâncota.
Primele patru au fost câștigate de Pavel Piroș și oamenii săi, care au adus documente și probe de necontestat cu privire la acel meci.
Sport 22
Şoimii Şimand a obţinut prima victorie în noul sezon de Liga 2 la futsal, 13-12 cu CFF Clujana Cluj
citește mai mult »