ŞOPÂRLA ZILEI – Crin Antonescu a fost lăsat în grija lui Calimente

0
222

Şopârlica buclucaşă a stat la taclale, zilele trecute, la o bere fără alcool, cu un personaj important al USL Arad, aripa de stânga. Adică PSD. Cică personajul era extrem de supărat, după ultimele evenimente din USL Arad, acuzând partea li­berală că joacă incorect şi că a început să dea la gioale, cum se zice. Mai precis problema de la poliţie, unde şi-au băgat liberalii coada şi a fost pus adjunct un tovarăş poliţist pe nume Cotrău, cel care în urmă cu o lună a luat nota doi la examenul pentru funcţia de şef al IPJ Arad. „Cum adică, se întreba omul supărat, unul care-a luat nota doi, mai poţi să-l pui în vreo funcţie la IPJ? Nici măcar şef la vreo secţie, nici măcar şef de post la Şiştarovăţ nu ar mai trebui să fie, dacă vrem să avem oameni competenţi“, spunea supărat uselistul.
Şi, pentru că şicanele la care au fost supuşi cei de la PSD de către cei de la PNL în ultimele săptămâni nu pot ră­mâne fără răspuns, prietenul şopârlicii e hotărât să le răspundă lui Calimente & co. atunci când o să-i ardă buza mai tare. Adică exact la prezidenţiale. „Să-l vedem pe nenea Calimente cum va face singur campanie pentru Antonescu“, spunea cu năduf omul nostru, jurându-se că nu va mişca un deget pentru Antonescu, în cazul în care acesta va fi candidatul USL. Asta dacă până atunci va mai exista USL-ul, vorba şopârlicii năzdrăvane, care e un fin analist şi nu prea se înşeală.
Şi uite-aşa, pentru un poliţist de nota doi, gaşca liberală condusă de Calimente a pierdut sprijinul colegilor pentru campania lui Antonescu. Oare se merită?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.