Tot mai multă lume se întreabă de unde atâta pornire a lui Gheorghe Falcă împotriva unuia sau altuia şi de unde nervii tot mai întinşi ai Gogului Maxilar, care răbufneşte tot mai tare împotriva ziariştilor care au curajul să spună adevărul, împotriva politicienilor care nu stau capră, împotriva oamenilor de afaceri care nu sunt pe placul actualei administraţii.
Pe lângă procesul de corupţie în care e acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi care începe în iunie, Gogu Maxilar începe să aibă tot mai mult probleme cu legea, de când nu mai sunt ai lui la putere. Pe lângă atenţia tot mai mult aţintită de DNA asupra afacerilor din Arad, colac peste pupăză, cei din Ministerul de Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei sunt şi ei tot mai curioşi de nişte plângeri făcute împotriva lui Gheorghe Falcă şi ţinute la sertar ani de zile. De altfel, chiar zilele trecute şopârla a văzut o solicitare din partea Corpului de Control al IGP, prin care se cere să se trimită la Bucureşti toate plângerile penale făcute de omul de afaceri Leo Aslău primarului Gheorghe Falcă. Plângeri care ani de zile au fost plimbate de ici colo, de la un serviciu la altul, de la Arad la Bucureşti şi retur, în speranţa că se va uita de ele. Problema Gogului e că unii n-au uitat şi că, iată, după ani de tergiversări, aceste plângeri vor intra în lucru, ceea ce nu este o veste prea bună pentru un inculpat într-un dosar de corupţie ce se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ca lucrurile să fie complete pentru Gogu Maxilar, după ce că şefii din IGP sunt curioşi să vadă ce e cu plângerile lui Leo Aslău, marţi, a venit o altă lovitură, de astă dată din partea CNA. Şi tot pe subiectul Leo Aslău, care a cerut un drept la replică la televiziunea de casă a Gogului şi, în ciuda faptului că şefii de acolo au fost foarte deschişi, CINEVA a intervenit în forţă să nu cumva să apară omul de afaceri pe sticlă. Numai că trăind într-o democraţie care nu-i prea place Gogului, CNA a decis să admită solicitarea Asociaţiei Comercianţilor Ştrand Neptun Arad, reprezentată de Leo Aslău, şi să-l oblige pe „prietenul“ Gogu Maxilar să le dea dreptul la replică (emisiunea , astăzi, 18,30). Ce ironie a sorţii, să trebuiască să-I asculţi pe duşman cum te critică, chiar la tine acasă. Semn că lucrurile se schimbă cu adevărat, iar laţu’ se strange tot mai tare ! Nu-i aşa, Gogule ?

Lasă un răspuns

Recomandările redacției