box A CristoforCei care au trecut pe lângă sala mică de sport din vecinătatea Pieţei au putut observa că sportivii de la Box Club Pecica au fost prezenţi pe parcursul ultimelor săptămâni în mod frec­vent la antrenamente. Acest lucru se dato­rea­ză faptului că oraşul nostru are onoa­rea de a trimite un reprezentant la unul dintre cele mai importante turnee euro­pene de box.
Este vorba de sportivul Alexandru Cristofor care va participa la turneul piramidal de box în Grecia, unde va întâlni primii şapte sportivi din Europa, competiţia urmând să fie transmisă în direct de postul de televiziune Euro­sport.
Turneul cu premii de 15.000 de dolari va avea loc la Salonic iar an­trenorul Adolf Ivanovici, preşedinte al Box Club Pecica, spune că sportivul pecican se pregăteşte intens de mai multe săptămâni pentru a obţine un loc cât mai bun, Box Club Pecica fiind singurul club care va reprezenta România la această competiţie.
În data de 12 martie va avea loc Cupa României de seniori, unde clubul pecican trimite trei sportivi: Gheorghe Braşoveanu (surpriza de la ediţia de anul trecut, ce a avut loc în oraşul nostru, când tânărul sportiv a fost me­daliat cu bronz), campionul Alexandru Cristofor şi Marius Nechifor, la categoria 60 de kilograme.
„Sperăm să obţinem rezultate remarcabile pentru a putea atrage cât mai mulţi oameni în jurul nostru şi al boxului. Sportivii noştri au avut rezultatele remarcabile în ultimii ani şi vor ajunge în următorii ani la campionatele europene şi mon­diale”, a explicat pre­şedintele Box Club Pecica.

Recomandările redacției