56 de ani, 9 luni și 18 zile au trecut de când UTA reușea pentru ultima oară să se califice în semifinalele Cupei României. Atunci, pe 22 iunie 1966, pe teren neutru la Hunedoara, Bătrâna Doamnă învingea pe Crișul Oradea cu 2-1, calificându-se în careul de ași al competiție KO, pe care clubul fondat de Baronul Neuman a câștigat-o de două ori în istoria sa. Din echipa care reușea acea performanță și care avea chiar să treacă de faza semifinalelor, jucând ultimul act (pierdut contra Stelei), făceau parte printre alții Biro, Mețcaș, Domide sau Axente, antrenor fiind marele Coco Dumitrescu. Părea imposibil un scenariu în care epigonii de astăzi să-și poată alătura numele de cel al acestor legende însă iată că fotbalul are misterele lui. Într-un sezon în care jucătorii cu nume și cu salarii pe măsură au dus UTA aproape de hăul retrogradării, aceiași jucători au șansa de a scrie o pagină de istorie pe care mai multe generații de utiști prezenți meci de meci pe stadion n-au apucat să o vadă, născându-se prea târziu. Ce-i drept, meritul de a fi ajuns în această fază a competiției revine jucătorilor și antrenorilor, nimic de zis. Acum au însă marea șansă de a face pasul de la potențial la realizare. Nu vorbim aici despre răscumpărarea păcatelor pentru că lucrurile nu funcționează așa; o calificare în semifinalele Cupei României nu va șterge cu buretele dezamăgirile din campionat și în niciun caz nu va cauționa o rușinoasă retrogradare. Însă în această seară acest grup are șansa de a arăta că toate acele investiții morale și financiare care s-au făcut în el în acest sezon n-au fost chiar în van și că acolo, undeva din păcate prea bine ascunse, se află rezervele de valoare și caracter pe care le tot așteptăm să le vedem pe teren încă din vară și din care am primit doar din când în când câte o mostră cu pipeta.

Așadar UTA și FC U. Craiova 1948 vor încrucișa săbiile în această seară pentru un loc în semifinalele Cupei României. Va fi o seară atipică de aprilie pentru că la ora 19:00, când se va da startul meciului, se anunță nu doar ploaie ci și maxim 5 grade Celsius în termometre. Însă frigul va fi alungat cu siguranță de temperatura înaltă la care vor arde suporterii UTA-ei; pentru că da, în această seară pe arena care poartă numele Baronului vor fi cu adevărat suporterii UTA-ei. Spectatorii de ocazie probabil vor considera Cupa o competiție prea puțin importantă pentru a merita să rabde frigul pătrunzător, mai ales că adversarul nu e nici FCSB, nici CFR, nici măcar cealaltă Craiovă. În schimb suporterii UTA-ei vor fi pe stadion. Suporterii UTA-ei au mentalitate, înțeleg spiritul, istoria și blazonul acestui club, înțeleg că o competiție pe care UTA o are în palmares nu poate fi o competiție second-hand. De asemenea, suporterii UTA-ei vor cânta, scanda și aplauda visând la o semifinală care ar prilejui din nou o deplasare de neuitat, una care să o depășească în proporții pe cea din acest an de la Sibiu.

De altfel, suporterii din peluză au lansat și un apel în acest sens pe pagina de facebook „Ultras Arad II“ în care le cer arădenilor să vină la meci pregătiți să creeze o atmosferă de zile mari: „După 28 de ani, UTA joacă din nou în sferturile Cupei României într-un meci care poate reprezenta cea mai mare performanță din istoria recentă a echipei. Marți avem nevoie de ajutorul întregului stadion pentru a crea o atmosferă de vis! Pentru a realiza acest lucru, îi îndemnăm pe absolut toți suporterii care și-au achiziționat bilet să își aducă FULARUL! Împreună, vom colora tribunele și peluzele! Distribuiți acest mesaj și anunțați-vă prietenii!“

De asemenea, atmosfera meciului de mâine va fi întregită de un moment pregătit de suporteri în memoria lui Nicolae Bara, fostul președinte al UTA-ei din perioada 2006-2008, decedat acum două săptămâni. Pentru că au așteptat în zadar ca la meciul cu Universitatea Cluj conducerea clubului să onoreze memoria acestuia organizând un moment de reculegere, suporterii au decis ca în această seară să susțină ei înșiși acest demers. În acest sens Suporter Club UTA a dat un comunicat în care se spun următoarele: „Suporter Club UTA condamnă decizia conducerii AFC UTA de a ignora valorile clubului. Considerăm ca fiind inadmisibil și lipsit de orice urmă de bun simț gestul fami(g)liei Meszar, de a ignora total trecerea la cele veșnice a domnului Nicolae Bara. Mai exact, vorbim despre faptul că, la partida dintre UTA și ”U” Cluj, disputată sâmbătă, pe Arena „Francisc Neuman”, toată suflarea utistă aștepta ca de la boxele stadionului să se audă îndemnul în urma căruia tot stadionul să se cufunde într-o liniște profundă. Un moment de reculegere pentru cel care a fost ultimul finanțator privat autentic al „Bătrânei Doamne”. Din păcate, conducerea clubului și-a dovedit din nou limitele, sfidând un întreg stadion și alte câteva zeci de mii de suporteri aflați în fața ecranelor, arătând tuturor că, la Arad, mârșăvia și incompetența țin loc realelor valori. Avem cunoștință despre faptul că, în interiorul clubului, a existat o discuție referitoare la păstrarea unui moment de reculegere în memoria domnului Nicolae Bara, dar și despre faptul că fami(g)lia Meszar a respins cu vehemență acest minim gest de bun simț și de respect. Este încă o dovadă că acest club trebuie să scape de sub „ghearele” acestui grup odios și să ajungă pe mâinile unor oameni capabili și dornici de a face performanță. Drept urmare, Suporter Club UTA, împreună cu grupările ultras din Peluza „Iosif Petschovschi”, a luat decizia să facă ceea ce trebuia să facă cei din conducerea AFC UTA. Astfel, la partida din Cupa României, la initiativa suporterilor, vom ține un moment de reculegere în memoria celui datorită căruia spiritul roș-alb încă există și care a dăruit cel mai de preț bun al Aradului celor care îl iubesc necontenit. Îi rugăm astfel pe toți suporterii care vor umple tribunele Arenei „Francisc Neuman” marți seară să asculte și să urmeze îndemnul venit dinspre Peluza „Iosif Petschovschi”.

Astăzi este ziua în care, la ceas de seară, măcar pentru câteva ore, cerșetorul va redeveni prinț, calul costeliv va redeveni armăsar înaripat iar bordeiul sărăcăcios un palat din povești. Deseară unii își vor aminti din nou parfumul pierdut al performanței iar alții îl vom adulmeca pentru prima oară. Deseară Aradul se va scutura de mediocritate și mizerie, redevenind urbea vibrantă de altă dată. Astăzi e ziua în care totul trece în umbră, în plan secund, pentru ca la lumina reflectoarelor Arenei „Francisc Neuman“ un oraș întreg reprezentant de câteva mii de aleși care se vor afla în tribune să le ofere șansa purtătorilor tricourilor cu triunghiul roș-alb să intre în istoria acestui club. Așadar, dacă aveți inimă și orgoliu, scuturați-vă de mediocritate și jucați! Jucați și câștigați! Pentru noi toți și pentru locul vostru în cartea de istorie a acestui mare club! Haide UTA!

Recomandările redacției