scandal enelAproximativ 1.000 de arădeni care locuiesc în zona Dr. Ioan Suciu au fost lăsaţi în beznă de două luni, din cauza unor lucrări. Exasperaţi de situaţia în care au fost puşi, oamenii au dat telefoane după telefoane la furnizorul de energie electrică, ba chiar au făcut, zilele trecute, şi o plângere scrisă în acest sens. Totul însă fără rezultat. „Prezentele asociaţii de proprietari din zona Dr. Ioan Suciu vă solicită de a interveni de urgenţă pentru repararea iluminatului exterior din zona noastră. Deşi s-au făcut multe sesizări telefonice, nu aţi binevoit să interveniţi pentru rezolvarea problemei iluminatului care ne crează mari probleme pe timpul nopţii”, se arată în sesizarea semnată de reprezentanţii a două asociaţii de proprietari. Vasile Arion, prim-vicepreşedintele Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad (ULALA), care locuieşte în zonă, povesteşte că locatarii au ajuns pur şi simplu să orbecăie printre blocuri. „În zona Dr. Ioan Suciu sunt aproximativ 15 blocuri. De două luni nu avem iluminat public, iar odată cu lăsarea serii orbecăim printre blocuri. Deşi am anunţat de multe ori Enel-ul cu apeluri înregistrate, nu s-a rezolvat nimic, răspunsul fiind invariabil: «se cunoaşte, este cablul defect». Atât poate Enel-ul. În schimb plătim în preţul curentului electric patru taxe care însumează 30% din costul energiei consumate. Plătim costuri cu rezervarea, numai pentru că ni se furnizează energie electrică, plătim accize, plătim contribuţie la cogenerare şi certificate verzi, iar când odată soliciţi o intervenţie promptă sunt incapabili să o rezolve. Dacă era un bec defect, problema trebuia rezolvată de Primărie, dar aşa, ţine de Enel, iar cei de acolo trebuie să o rezolve”, a declarat Vasile Arion.
Teren propice pentru hoţi şi boschetari
Florina Popovici, o altă locatară, povesteşte că la 23.30, când se întoarce de la serviciu, e întuneric beznă, drept pentru care vine acasă cu frica în sân. „O săptămână lucrez în schimbul întâi, o săptămână în schimbul al doilea. De două luni am fost lăsaţi în întuneric, iar de la Enel nu a venit nimeni să rezolve problema. Când ajungi noaptea pe aleiile dintre blocuri, ţi-e frică să nu fii atacată de vreun boschetar sau de maidanezi. Atât fiul, cât şi nora mea, lucrează ambii în comerţ şi vin acasă noaptea târziu, fiind astfel afectaţi de această situaţie”, povesteşte Florina Popovici. Alţi locatari se tem pentru siguranţa maşinilor lor, ştiut fiind faptul că hoţii preferă să lucreze la adăpostul întunericului. „Seara şi noaptea s-ar putea să ne spargă maşinile oricând. Eu am două maşini parcate, iar zona e un teren propice pentru atacul hoţilor, pentru că nu e iluminată. Ăsta e respectul pe care-l are pentru noi compania de electricitate. Stăm într-o zonă centrală. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă reclamaţii de acest fel ar fi fost făcute într-un cartier de periferie. Suntem cam 1.000 de persoane afectate”, susţine Dan Mocrjitchi. Pentru a avea cât de cât lumină, asociaţiile de proprietari au decis să lase becurile de la intrările în bloc aprinse, ceea ce înseamnă şi cheltuieli mai mari la întreţinere.
Pe de altă parte, reprezentanţii Enel susţin că în zonă se execută lucrări de extindere a iluminatului public, lucrări comandate de Primărie. „În această zonă se execută de către o firmă prestatoare Primăriei Arad, o lucrare de extindere a iluminatului public. După efectuarea acestor lucrări, iluminatul public din zonă va redeveni funcţional”, se arată în răspunsul primit de la Enel, în urma sesizării făcute de ziarul nostru.

Recomandările redacției