Călin Popescu Tăriceanu a fost primul premier liberal de la al doilea război încoace. Fostul șef al liberalilor a avut o carieră politică meritorie până la un punct. Trebuie să recunoaștem și asta: cel mai bine am dus-o pe vremea lui. Sigur nu eram vreo Germanie, Elveție, dar măcar se putea respira. Era vremea creditului cu buletinul. Dincolo de tâmpenia reclamei și nu numai, un lucru era evident: mai toți aveau planuri de viitor. Iar asta izvora din încrederea în ziua de mâine. Acum nu mai e cazul. Iar astăzi, faptele mici sunt la ordinea zilei. Una dintre acestea este și „metamorfoza” lui Tăriceanu. Care ajuns la o vârstă când alții își plimbă nepoții, el devine tată. Dar până la urmă, vorba ceea: capu´ face, capu´ trage. Revenind însă în arena publică, fostul liberal a prins aripi. Și la propriu, fiind slobozit în postul de președinte al Senatului. Cu largul concurs al PSD. Care avea tot interesul să ducă mai departe ideea că USL n-a murit, ci merge mai departe prin liberalii reformatori. Având iluzia puterii, Tăriceanu a crezut că e susținut, așa, necondiționat. Și ce s-a gândit să facă? O nouă suspendare a președintelui. „Mi se pare, aşa cum multor cetăţeni şi oameni politici li se pare, că preşedintelele, în loc să fi tras nişte concluzii, nişte lecţii, în urma referendumului din 2012, nu şi-a schimbat comportamentul deloc. Din contră, a devenit mai arogant, mai sfidător, cu mai multă lipsă de consideraţie pentru prerogativele şi respectarea atribuţiilor pe care le are, conform Constituţiei”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Poate în cadrul informal a crezut că are sorți de izbândă, dar cu trecerea timpului, demersul s-a dovedit a fi un strigăt în pustiu. UDMR a zis că nu e cazul, de ACL nici nu poate fi vorba ca susținere pentru suspendare. Și până la urmă, nici PSD –ul, după ce și-a făcut toate calculele, a ieșit cu vicepremierul Liviu Dragnea la înaintare și a pus bomboana pe colivă. El a spus că nu ar fi cazul „să ne trezim în primăvară dându-i mărțișoare lui Băsescu”. Asta în cazul în care președintele ar fi avut eventuala intenție să-și facă zilele până la capăt, adică adăugând și perioada suspendării. Sigur asta era o figură de stil, dar mesajul este clar. Social –democraților nu le folosește o suspendare a celui de la Cotroceni, care oricum mai are două luni și practic nu mai contează. Ei au socotit că este ca o găină decapitată care se zbate și toți așteaptă ca viața să se scurgă din ea, pentru a o jumuli cât mai repede. Iar o eventuală suspendare ar fi putut avea un potențial de mobilizare mai mare pentru electoratul nehotărât care ar înclina mai degrabă spre dreapta. Iar asta o știu și pesediștii. De aceea, au făcut tot posibilul să îngroape cât mai repede tema suspendării. Iar Tăriceanu, chiar dacă pare că întinerește în viața de cuplu, îmbătrânește urât în politică. Şi s-a umplut de …ridicol, rămânând cu demersul…suspendat.
