hunedoara arbitriTrupa din orașul de pe malul Cernei a pierdut și duelul din birourile de la Casa Fotbalului. Comisia de Disciplină a FRF a judecat ce s-a întâmplat la meciul Șoimii Pâncota – FC Hunedoara și i-a pedepsit serios pe oamenii Alinei State.
Daniel Ambruș, omul care a provocat scandalul, nu se află, deocamdată, printre cei ale căror sancțiuni au fost făcute cunoscute de FRF. Însă au fost suspendați câte 12 etape jucătorii Cosmin Dragota, Andrei Făgărăşanu şi Bogdan Găceanu! Antrenorul Marius Opric a primit, la rându-i, 3 etape de suspendare, el fiind eliminat de pe bancă în minutul 57. Amenda aferentă pentru cei patru se ridică la 7,400 de lei.
Măsurile sunt anunțate de mesagerulhunedorean.ro, care menționează că arădeanul Adi Lengyel a primit trei etape de suspendare.
În același timp, hunedorenii au depus un memoriu cu mai multe reclamații după acest joc, pe care încă îl visează câștigat la masa verde. Comisia de Disciplină va judeca doleanța săptămâna viitoare. Tot atunci e posibil să se pronunțe și o sanc­țiune împotriva hunedoreanului Daniel Ambruș, cel care l-a lovit pe organizatorul de competiții al arădenilor, Nelu Boiciuc.

Recomandările redacției