Tânărul care a condus unul dintre autoturismele implicate în accidentul de duminică noaptea din zona Lebăda era băut.

În noaptea de 4/5 iunie, în jurul orei 0:15, un tânăr de 24 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, dinspre UTA spre Fortuna, a pătruns pe banda 2, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 26 de ani, din Semlac, care, după impact, a fost proiectat pe liniile de tramvai, unde a intrat în coliziune cu un stâlp de beton.

În urma impactului, au fost transportați la spital, pentru evaluarea stării de sănătate, trei ocupanți ai primului autoturism, conducătoarea celui de-al doilea autoturism și o pasageră, toți răniți ușor. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,72 mg./. alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului”, spun reprrezentanții IPJ Arad.

FOTO: Aradtraffic

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției