La începutul lunii viitoare, mai exact pe data de 3 octombrie va avea loc o nouă rundă de adopții canine.Societatea Gospodărirea Comunală Arad în parteneriat cu Primăria Arad vă invită, sâmbătă, 03.10.2020, între orele 10:00 – 13:00, la ediția a XI-a, a târgului de adopție canină ce va avea loc la Adăpostul de Animale (Câini fără stăpâni), de pe strada Calea Bodrogului nr. 5/A. Persoanele interesate să adopte un căţel trebuie să aibe asupra lor, actul de identitate pentru completarea documentelor de adopţie. „Acest eveniment este organizat pe plan local împreună cu partenerii noștri „ Școala dresaj canin NIKARAD”, Asociația Chinologică Română Arad și Denceff Costel și are ca scop informarea și conștientizarea populației cu privire la  importanța vaccinării, sterilizării și adopției câinilor, cât și a efectelor negative ale abandonului, responsabilitate și necesitatea acțiunii în unitate”, spune Tiberiu Nicolae Ciul , director general la G.C. Arad. Cei interesați în a adopta un prieten patruped sunt invitați de luni până vineri, între orele 09:00 – 15:00 la Adăpostul de Animale (Câini fără stăpân) situat pe Calea Bodrogului 5/A Arad, lângă Aeroport. E momentul unei schimbări în viaţa ta! Dacă vrei prietenie adevărată şi dragoste necondiţionată, ia-ţi un câine ! Nu căuta unul de rasă, fă un bine unuia abandonat. De ce să cumperi un câine, daca poti sa il adopti ? Loialitatea si iubirea nu sunt oferite de pedigree, iar adaposturile sunt pline de patrupede care cauta …o familie! Ochii lor triști şi resemnaţi, devin plini de speranţă atunci când vin vizitatori la adăpost. Sunt zeci, de talie mică, medie şi mare, metişi, dar şi de rasă, cei mai mulţi abandonaţi de stăpâni, fără suflet. Iubirea le-a fost călcată în picioare şi singurul lucru pe care îl aşteaptă este o nouă şansă la dragoste necondiţionată. Fii chiar tu…șansa lor de a trăi într-o familie! Acolo se află şi viitorul tău câine…uită-te în ochii lui, la prima vedere și îl vei recunoaşte !

Recomandările redacției