Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că, din câte ştie el, ar exista un proiect la nivelul Parlamentului care vizează amnistia, însă nu au fost purtate discuţii în acest sens în cadrul coaliţiei de guvernare şi că acest subiect nu trebuie să fie unul tabu.

Nu ştiu care este exact situaţia proiectelor legislative de pe masa Guvernului. Ştiu că există un astfel de proiect la nivelul Parlamentului, se pare că ar exista unul dar nu am avut o discuţie în acest sens cu colegii mei, nici la nivelul coaliţiei pentru a vă putea da un răspuns. Am spus că nu trebuie să fie un subiect tabu. Având în vedere gravele excese la nivelul DNA, din trecut, prin care procedurile judiciare au fost grav prejudiciate, având în vedere că anchetele s-au făcut pe baza protocoalelor secrete ilegale, sigur se impune o măsură mai degrabă reparatorie, pentru că nu avem posibilitatea să ştim care sunt procesele în care au fost condamnaţi vinovaţi sau nevinovaţi. De aceea s-a vorbit despre amnistie şi graţiere. Nu am hotărât acest lucru. Din acest punct de vedere cel mai în măsură ar fi ministrul Justiţiei să propună o soluţie”, a declarat liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, miercuri la Parlament, conform Mediafax.

Tudorel Toader a spus că nu există, la Ministerul Justiţiei, un proiect privind amnistia sau graţierea, subliniind totodată că legiuitorul ar putea fi generos în an centenar, mai ales pentru că de-a lungul vremii au fost mai multe astfel de acte de clemenţă.

Recomandările redacției