Tarifele Camerei Agricole din subordinea CJA, la transparenţă

0
257

tarifeAleşii judeţului vor avea de aprobat luna aceasta, tarifele percepute de Camera Agricolă, din subordinea Consiliului Judeţean. Este vorba de costurile pentru serviciile camerei, din care, aceasta îşi constituie venituri proprii. „Camera Agricolă îşi desfăşoară activitatea in baza Hotărârii 1609/2009 privind infiinţarea camerelor agricole  judeţene, prin reorganizarea oficiilor/centrelor de consultanţă agricolă judetene, aflate în subordinea Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă. În atribuţiile camerei intră asigurarea de asistenţă tehnică la intocmirea documentaţiei privind accesarea fondurilor europene, respectiv Masura112 «Instalarea tinerilor fermieri» şi Măsura 141 «Sprijinirea fermelor de semisubzistentă». Intrucât în acest an nu există încă reglementări legale referitoare la sesiunea de proiecte în agricultură cu finanţare europeană se întocmeşte doar documentaţia şi cererile de plată pentru tranşele II-V aferente proiectelor aprobate în anii 2012-2013“, se arată în referatul proiectului ce urmează să fie supus aprobării. Tarifele încep de la 200 de lei, pentru întocmirea documentaţiei şi a cererilor de plată privind tranşa II,III,IV,V pentru proiecte depuse pentru măsura 141 şi ajung la 1.000 de lei, pentru proiectele cu o valoare financiară mai mare. Agricultorii care vor dori să facă cursuri pentru perfecţionare vor trebui să scoată din buzunar 400 de lei, de persoană. Arădenii interesaţi de tarifele pentru serviciile Camerei Agricole pot consulta documentul ataşat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.