Crima odioasă comisă de Mirel Dragomir a șocat întreaga țară. Și-a ucis iubita, pe Andreea Morega, în vârstă de 21 de ani, cu zeci de lovituri de cuțit. În fața procurorilor, tânărul și-a recunoscut fapta, iar acum se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ilfov. Între timp, familia lui a recurs la un gest surprinzător.

Joi, 28 martie, Andreea Morega a fost condusă pe ultimul drum de către familie, apropiați și colegi. Au fost scene sfâșietoare la Padeș, în județul Gorj. Mama tinerei nu a putut face față durerii și a leșinat, motiv pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale. Între timp, ancheta în acest caz continuă. Oamenii legii vor să stabilească circumstanțele în care s-a produs tragedia. Mirel Dragomir se află în spatele gratiilor și își așteaptă sentința.

Internauții, revoltați și furioși pe crima comisă de Mirel, au transmis mai multe critici dure și amenințări atât la adresa criminalului, cât și a familiei acestuia. Din acest motiv, părinții și sora studentului la Medicină și Teologie au luat o decizie radicală, scrie cancan.ro.

Părinții lui Mirel, descriși ca fiind oameni muncitori și credincioși, încearcă să își ascundă pe rețelele de socializare identitatea. Familia criminalului din Timișoara a scăpat de orice urmă de legătură cu acesta.

Sora tânărului, prietenă bună cu Andreea, și-a șters contul de Facebook, iar părinții au decis să scape de toate pozele în care apăreau cu fiul lor. Se pare că nu au mai făcut față presiunii și au preferat să se ”dezică” de băiatul lor.

Totuși, joi, în timp ce Andreea era înmormântată, părinții lui Mirel au mers să îl viziteze în arestul IPJ Timiș. Mama criminalului nu a avut putere să intre pentru a sta față în față cu el. Doar tatăl a stat de vorbă cu tânărul.

Mirel Dragomir i-a spus tatălui său că regretă crima comisă și nu își poate explica ce s-a întâmplat cu el. Părinții tânărului sunt și ei șocați și nici măcar nu au puterea de a-și privi fiul în ochi. Au muncit toată viața pentru cei doi copii, ambii studenți la Medicină, iar acum sunt măcinați de gândul că băiatul lor ar putea fi condamnat la 25 de ani de închisoare.

„Nu pot să-l privesc în ochi să-i spun ceva. Nu pot, suntem terorizaţi, suntem nenorociţi. Am muncit o viaţă întreagă să fie bine copiii. Să aibă tot ce le trebuie. Şi au avut. Nu ştiu ce a fost.

Ce a fost în mintea lui, spune: ‘Nu ştiu ce am făcut şi de ce am făcut, dar îmi pare rău de fată. Nu-mi pare rău că sunt aici (n.r la închisoare), dar mă doare sufletul’.”, a declarat tatăl lui Mirel Dragomir pentru Obervator News.

După ce l-au vizitat pe Mirel la arestul IPJ Timiș, părinții și sora acestuia au mers la apartamentul unde a avut loc odioasa crimă.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției