Telefon pierdut, restituit de jandarmii arădeni în cadrul Festivalului Toamnei.

În cursul acestei seri, jandarmii arădeni care se aflau în misiune de asigurare a ordinii publice în cadrul Festivalului Toamnei din municipiul Arad au dat dovadă de promptitudine.
Pe timpul patrulării în zona Parcului Pădurice, un echipaj de jandarmi a observat un telefon mobil, în valoare de aproximativ 3000 de lei, uitat pe o bancă. În încercarea de a identifica proprietarul, jandarmii au verificat dispozitivul, moment în care acesta a fost apelat. Cu ajutorul apelului primit, s-a reușit contactarea și identificarea persoanei căreia îi aparținea telefonul, o femeie în vârstă de 68 de ani, care se afla în apropiere și își căuta bunul pierdut.
Telefonul a fost restituit proprietarei, care a mulțumit jandarmilor pentru sprijinul acordat și pentru implicarea promptă.
Jandarmeria Arad reamintește cetățenilor importanța de a acorda atenție bunurilor personale, mai ales în cadrul evenimentelor publice de amploare, unde aglomerația poate favoriza pierderea acestora.

VIDEO:

e05b5fb2-694e-4fcb-8251-5b11b23e3bac

Lasă un răspuns

Recomandările redacției