„Teri” și-a făcut cadou de ziua lui!

0
225

trifoiPortarul Banatului Sânnicolau Mic și-a marcat aniversarea cu gol! Florin Trifoi a împlinit 32 de ani sâmbătă, chiar în ziua meciului cu Victoria Zăbrani şi chiar el a deschis scorul în minutul 30 din penalty, specialitatea sa. „Golul e pentru mine, atât merit și eu!”, a glumit goalkeeper-ul alb-violeților de Arad, care au protejat arena din Sînnicolau Mic și s-au întâlnit pe Șega cu cei de la Zăbrani.
S-a încheiat 3-0 în favoarea trupei lui Mircea Aslău, celelalte goluri au căzut în actul doi și au purtat semnăturile lui Dolineanu și Victor Moț. „A fost un meci frumos, am început bine, cu câteva ocazii, apoi au ajuns și ei la poarta noastră. După pauză, o perioadă am jucat românește, când conduci te retragi, dar ne-am descurcat și ce a fost de scos am scos. Apoi Dolineanu și Moț au făcut 3-0, sunt trei puncte binevenite, ținând cont că pe final de tur ne-a bătut cam cine a vrut”, a rezumat „Teri” ciocnirea cu team-ul lui Dănuț Mițiți.
Banatul: Trifoi – Gurban, Oros (Blaghi), Koncz, Domeny, Szigeti, Țigan, Geanîm (Gabor), V. Moț (A. Barb), Dolineanu (Vuia), Purdescu.
Victoria: Crișan – Tudura (R. Popa), Cervenschi, S. Vancea, N. Pană, Kiss (Cirebea), Andraș, Țepeș, Matica (Firă), Bolohan (R. Roșca), Hodan.
Arbitri: Cristian Burza – Adrian Vasile, Cătălin Iova. Observatori: Adrian Apătean, Daniel Berar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.