Țigările de contrabandă, vândute pe bandă rulantă în Arad

0
299

Vânzarea țigărilor de contrabandă merge din ce în ce mai bine. Că sunt minori, tineri sau adulți în toată firea, foarte mulți arădeni sunt prinși în timp ce încearcă să facă avere prin moduri complet neortodoxe. În loc să aleagă calea legală și să muncească cinstit, mulți vând țigări de contrabandă, dar și alte mărfuri care să le crească bugetul. O bună parte dintre ei sunt prinși de polițiști, dar de cele mai multe ori ei se întorc acolo de unde au plecat imediat ce pot.

Majoritatea se ocupă cu această vânzare în cele mai aglomerate locuri, piețele fiind preferatele lor pentru că fluxul persoanelor care trec zilnic pe acolo este mare și clienții apar mai tot timpul datorită prețului redus de vânzare, în comparație cu cel din magazine.

Ultimele persoane care se ocupau cu astfel de vânzare au fost prinse de polițiștii Secției 1 Vlaicu, la sfârșitul săptămânii trecute. De această dată este vorba despre trei femei din Arad. Ele au vârstele de 69, 56 și 26 de ani și au fost prinse în timp ce ofereau spre comercializare într-o piață agroalimentară din Vlaicu nu mai puțin de 2.160 de țigarete de diferite mărci, netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă.

Desigur, țigaretele au fost indisponibilizate, ele rămânând fără marfă și fiindu-le oferit și un dosar de cercetare penală pentru contrabandă.

Din păcate, ele nu sunt nici primele, nici ultimele care se găsesc în situația aceasta și, chiar dacă pentru cetățeni este mai la-ndemână să cumpere acest gen de țigări, totuși vânzarea lor rămâne în continuare ilegală și toți cei prinși au de suferit pentru ceea ce fac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.