Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, duminică seară, la Digi24, că actuala situație politică începe să semene cu cea din timpul celui de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, făcând referire la relația dintre președintele Nicușor Dan și PSD.
Băsescu susține că apropierea de PSD ar putea avea legătură și cu riscul unei eventuale suspendări din funcție.
„Situația începe să semene cu mandatul domnului Iohannis, care, pentru a-și îndepărta orice risc de suspendare, în mandatul doi a lăsat ostilitatea față de PSD, le-a făcut toate jocurile. Președintele Dan e foarte ușor să fie suspendat, în condițiile în care AUR deja presează. Deci este suficientă și susținerea PSD-ului și poate fi suspendat”, a declarat Traian Băsescu.
Fostul șef al statului a precizat că suspendarea unui președinte este o procedură constituțională, dar ar genera o perioadă de instabilitate politică.
„Suspendarea nu e o nenorocire, e constituțională, dar este o hărmălaie inutilă prin care trebuie să treci și nu-i ușor”, a mai spus Băsescu.
În ceea ce privește criza guvernamentală, Traian Băsescu consideră că o posibilă soluție ar fi desemnarea unui premier independent, în timp ce partidele politice să își păstreze reprezentarea prin miniștri.
Fostul președinte a precizat că nu îl consideră pe Alexandru Nazare un premier independent și a comentat și varianta în care Sorin Grindeanu ar putea ajunge în fruntea Guvernului.
„Liberalii ar face ca taurii în arenă să-l vadă pe Grindeanu premier”, a afirmat Băsescu.
Președintele Nicușor Dan urmează să aibă luni, la Palatul Cotroceni, o nouă rundă de consultări cu partidele politice pentru desemnarea unui premier.