Un bărbat a fost trimis în judecată de procurori pentru vătămare corporală din culpă, după ce a provocat un accident rutier, în urma căruia o persoană a suferit multiple leziuni, ce au necesitat 95-100 de zile de îngrijiri medicale. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, prin rechizitoriul din data de 26.06.2017, au dispus trimiterea în judecată – în stare de libertate – a inculpatului Z.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Chişineu Criş. „Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în data de 21.04.2017, în jurul orelor 12.45, în timp ce conducea autoturismul marca Fiat Punto, de culoare roşie, , pe DN 79, str.Înfrățirii din or.Chisineu-Criş, jud.Arad, din direcţia Oradea către Arad, şi din cauza unor preocupări de natură a distrage atenţia, inculpatul Z.L. pierde controlul asupra direcţiei de mers, pătrunde pe sensul opus şi intră în coliziune frontală cu autoturismul marca Opel Vectra, de culoare roşie, care circula regulamentar pe DN 79 în or.Chişineu-Criş, din direcţia Arad către Oradea, condus de către persoana vătămată C.D.M. În urma impactului, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 95-100 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei, întocmit  de SJML Arad, concluzionându-se că, raportat la leziunile constatate, acestea au putut fi produse prin lovire cu sau/şi de corpuri dure, în condiţiile unui accident rutier„, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș.

Recomandările redacției