UAV i-a premiat pe cei mai buni liceeni din Concursul de Matematică-Informatică „Caius Iacob” al universităţii

0
332

uav[1]Cea de-a şaptea ediţie a Concursului de matematică-informatică „Caius Iacob” al Universităţii Aurel Vlaicu s-a încheiat ieri, în modernul Complex M al universităţii, cu festivitatea de premiere a celor mai valoroşi participanţi dintre cei peste 250 de liceeni înscrişi. Atmosfera a fost dominată, cum era şi firesc de exuberanţa tinereţii şi de bucuria participării la un concurs de valoare. „Concursul a crescut în valoare de la an la an, atât ca număr de participanţi cât şi ca grad de dificultate. Preluarea concursului în calendarul de concursuri al ministerului de resort este o răsplată meritată pentru perseverenţa în proiect a conducerii Facultăţii de Ştiinţe Exacte a UAV şi o motivare în plus pentru liceeni şi profesorii acestora. Efortul nu este deloc uşor, însă nu se poate realiza nici o performanţă fără efort. În consecinţă, vom ridica şi mai sus ştacheta, astfel încât Concursul Caius Iacob al UAV să devină eveniment de referinţă în sistemul naţional de educaţie”, a spus prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, directoarea şcolilor doctorale ale UAV.
Decanul facultăţii organizatoare, conf. univ. dr. Sorin Nădăban, i-a felicitat pe toţi participanţii şi… i-a declarat pe toţi, fără deosebire de premii sau menţiuni, drept mari câştigători. „Sunteţi, fiecare în parte, câştigătorii celei mai grele şi mai importante competiţii – cea cu sine. Simpla participare la un concurs este o victorie, dincolo de orice premiu. Aţi încheiat ca învingători un concurs cu voi înşivă şi meritaţi pentru asta felicitările şi admiraţia noastră”, a spus Sorin Nădăban.
Deşi de o dificultate ridicată, concursul de matematică a avut foarte mulţi premiaţi, motiv pentru care-i notăm doar pe cei distinşi cu premiul I: Şerban Buzgău, Papp Tamas Peter, Andrei Vetro, Andrei Alexandru Şold, Daniel Moldovan, Nicolae Giliano Bazili şi Horvath Tamas.
Şi concursul de informatică a avut mulţi premiaţi, premiul I fiind atribuit următorilor: Alexandra Miloş, Gercso Mark, Nicodin Paul-Todea şi Daniel Gabriel Moldovan.
Spre bucuria celor prezenţi, conducerea UAV a anunţat că toţi cei care au fost distinşi cu premii şi menţiuni au recunoscută nota 10 în cea de-a doua probă a examenului de admitere în universitate dacă cei vizaţi vor opta pentru Facultatea de Ştiinţe exacte a instituţiei arădene de învăţământ superior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.