Nivelul de nelinişte socială din ţările Uniunii Europene /UE/ este mai ridicat decât în orice altă parte a lumii, în condiţiile accentuării decalajului dintre bogaţi şi săraci, care constituie un important factor declanşator pentru tulburări sociale, avertizează Organizaţia Internaţională a Muncii /OIM/ într-un raport făcut public luni la Geneva, citat de Reuters.
Nivelul de agitaţie socială – manifestată prin greve, încetări ale lucrului, proteste stradale şi demonstraţii – a crescut în majoritatea ţărilor după criza economică şi financiară începută în 2008, potrivit raportului anual Lumea muncii.
Cel mai mare risc de asemenea manifestări se înregistrează în rândul ţărilor UE, unde raportul a constatat o creştere a acestuia la 46% în perioada 2011-2012 faţă de 34% înainte de criză, în perioada 2006-2007. Riscul nu este însă răspândit în mod uniform în rândul celor 27 de state membre, iar în cel puţin şapte dintre ele nu a crescut deloc, se precizează în raport.
Cele mai vulnerabile state în acest sens sunt Ciprul, Republica Cehă, Grecia, Italia, Portugalia, Slovenia şi Spania. În schimb, riscul de tulburări sociale a scăzut, în UE, în Belgia, Germania, Finlanda, Slovacia şi Suedia, după 2010.
Pe ansamblu, riscul de tulburări sociale în UE ‘este probabil urmare a răspunsurilor date de factorii de decizie politică la criza datoriilor suverane şi a impactului lor asupra vieţii oamenilor şi a percepţiei bunăstării’, a explicat agenţia Naţiunilor Unite.
Potrivit OIM, scenariul economic sumbru ‘a creat un mediu social fragil, în care a scăzut numărul celor care consideră că au şanse să obţină un loc de muncă bun şi să-şi îmbunătăţească nivelul de trai’.
Riscul de tulburări sociale a crescut de asemenea în Rusia şi în ţările fostului bloc comunist care nu fac parte din UE, dar şi în Asia de sud şi în economii avansate din afara Uniunii. Acelaşi risc a scăzut însă în America latină şi Caraibe, unde guvernele au urmat politici de stimulare a angajării, în economiile aflate în creştere din Africa subsahariană, în Asia de est şi de sud-est şi în zona Pacificului.