Accident oribil petrecut la ora 03.28 pe drumul județean 792C, la ieșirea din Curtici spre Sântana.
In accident au fost implicate 3 persoane, dintre care una decedată și două incarcerate.
Se deplaseaza SMURD Curtici, SMURD Arad si SAJ B2 Sântana.
Victimele:
– 27 ani, barbat, traumatism abdominal, preluat SAJ B2 Sântana;
– victima 29 ani, barbat, politraumatisme, preluat SMURD Arad;
– 1 victima 32 ani, bărbat, decedat.
UPDATE, comunicat ISU:
În data de 15 ianuarie 2026, în jurul orei 03:30, pompierii militari arădeni au intervenit în urma unui accident rutier produs în orașul Curtici, în care a fost implicat un autoturism.
La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. De asemenea, a intervenit și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma accidentului au rezultat trei victime, dintre care două încarcerate. Pompierii au acționat pentru extragerea acestora, însă, din nefericire, una dintre victime prezenta leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind declarat la locul evenimentului de către echipajul medical.
Celelalte două victime, conștiente și cooperante, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

Dumnezeu sa odigneasca în pac nu te vom iuta nicodata
Carmen
Carmen