Un tânăr de 29 de ani, fost angajat al CIA, este sursa care a dezvăluit The Guardian informaţii confidenţiale privind programele SUA de supraveghere a comunicaţiilor, a anunţat duminică cotidianul britanic, transmite Reuters.

‘Nu am nicio intenţie să mă ascund pentru că ştiu că nu am făcut nimic rău’, a declarat Edward Snowden, într-un interviu publicat pe siteul de internet al cotidianului, potrivit AFP.

Snowden a fost timp de patru ani consultant al Agenţiei Naţionale pentru Securitate (NSA), ca angajat al mai multor companii sub-contractante, ultima dintre acestea fiind Booz Allen Hamilton.

Tânărul a avut timp de un deceniu legături cu serviciile secrete americane, prima dată ca şi inginer tehnic al CIA, la Geneva, iar apoi ca şi consultant din partea mai multor companii externe de apărare, care colaborează cu NSA, arată cotidianul britanic The Guardian. ‘Doresc ca în centrul atenţiei să se afle documentele şi dezbaterea care cred că o generează în rândul oamenilor privind tipul de lume în care doresc să trăiască’, a spus Snowden, potrivit cotidianului britanic, citat de EFE. ‘Singurul meu obiectiv este de a informa oamenii despre ce se face în numele lor şi împotriva lor’, a arătat el.

Snowden se află în prezent în Hong Kong unde a ajuns la 20 mai, după ce a renunţat la postul de consultant al NSA în Hawaii, odată procurată informaţia şi copiate documentele făcute publice.

Directorul serviciilor americane de informaţii a cerut deschiderea unei anchete asupra originii scurgerilor de informaţii despre programele secrete de supraveghere a comunicaţiilor desfăşurate de administraţia de la Washington, potrivit unor fragmente dintr-un interviu acordat BBC News.

Dezvăluirile apărute în The Washington Post şi The Guardian au furnizat informaţii în legătură cu două programe secrete ale Agenţiei Naţionale pentru Securitate (NSA). Primul se referă la colectarea, cu începere din 2006, de la operatorul Verizon şi, foarte probabil, de la alţi operatori, a tuturor datelor de localizare şi apelare ale oricărui abonat, mai puţin conţinutul convorbirilor telefonice în SUA. Cel de-al doilea, numit PRISM, urmăreşte supravegherea profundă şi în timp real a comunicaţiilor electronice şi informaţiilor stocate de cetăţeni străini din afara Statelor Unite pe nouă mari reţele sociale şi servicii de email şi date din lume: Microsoft (din 2007), Yahoo! (2008), Google (2009), Facebook (2009), Paltalk (2009), YouTube (2010), AOL (2011), Skype (2011) şi Apple (2012), dar nu şi Twitter.

 

Recomandările redacției