Primul tren electric nou cumpărat în România a fost prezentat joi de producător. Are șase vagoane, dotări de ultimă generație și poate să atingă o viteză maximă de 160 de kilometri pe oră.

Garnitura, aflată în curs de certificare, a intrat deja în reparații, după ce a fost lovită cu pietre de un grup de oameni în zona Periș, când se întorcea de la Centrul de Testare Făurei, transmit stirileprotv.ro.

Trenul, aflat deocamdată în depou, are băi moderne, prize pentru fiecare rând de scaune, locuri speciale pentru bagaje voluminoase și încălzire în pardoseală. Sunt 350 de locuri, unul dintre vagoane fiind de clasa I.

Momentan, garnitura se află în teste și în curs de certificare, însă reprezentanții companiei spun că ar putea porni la drum cu călători până la finalului anului.

În 2025 ar urma să ajungă și celelalte 36 de trenuri din lotul cumpărat de statul român.

Petruș Ivănuș, manager de testare și garanție, a relatat pentru PRO TV cum a decurs atacul.

„O zonă afectată este chiar aici, este destul de adâncă și continuă pe toată lungimea lui.”

Reporter: Și geamurile au fost sparte?
Petruș Ivănuș, manager de testare și garanție: Da, au fost și înlocuite o parte din ele.”

Procesul de testare și certificare este unul complicat și de durată, spun reprezentanții producătorului. În plus, înainte de a intra în circulație, trenul trebuie să parcurgă 10.000 de kilometri în rețeaua națională.

În total au fost cumpărate 37 de astfel de trenuri. Celelalte ar urma să ajungă în țară până la finalul anului viitor. Garniturile vor circula intre marile orașe de la noi.

Lucrarile de mentenanță vor fi facute într-un nou depou din București, în care s-au investit 54 de milioane de euro.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției