Un băiat a condus un moped pe o stradă din localitatea Olari şi a accidentat uşor o fată de 11 ani, care circula cu bicicleta. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, prin rechizitoriul din data de 18.05.2017, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor N.S.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul neinregistrat si de către o persoană care nu deţine permis de conducere. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Chişineu Criş. „Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în data de 11.08.2016, în jurul orei 21:20, inculpatul N.S.L. (minor în vârstă de 15 ani) a condus un moped marca Aprilia neînregistrat şi fără a avea aplicate plăcuţe cu nr. de înregistrare, pe o stradă din loc. Olari (jud. Arad), accidentând uşor pe minora B.A.E. (în vârstă de 11 ani), care se deplasa pe o bicicletă. Din verificările efectuate, a rezultat faptul că inculpatul N.S.L. nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş.

Recomandările redacției