sebis-hunedoaraÎngrijorată pentru situaţia echipei mari, care a intrat în „hora” retrogradării după ce CFR Cluj şi-a primit punctele înapoi de la TAS, Pandurii Târgu Jiu au ignorat puţin „satelitul”. Vineri, împotriva Sebişului, oltenii au trimis pe gazon în special juniori, care nu au făcut faţă ritmului impus de experimentaţii elevi ai lui Abrudean.
Diferenţa a fost evidentă încă din startul partidei. Oaspeţii au preluat rapid frâiele meciului şi Bozian l-a atenţionat pe Opriţa cu două şuturi de la distanţă. În minutul 14, s-a deschis tabela după o primă fază şnur a „alb-albaştrilor”. Apostol l-a deschis pe Miheţ, acesta a centrat puternic în faţa porţii, de unde Călin a îndeplinit formalitatea. Oltenii puteau reveni rapid în joc, însă Şoltesz l-a blocat pe Hemidi care scăpase singur cu el. A fost un simplu foc de paie, căci Naţionalul a revenit în atac şi după ratările lui Sulea şi Apostol au dus scorul la 0-2. Era minutul 35, când Ionuţ Radu şi Poiană au desfăcut defensiva adversă cu o combinaţie în viteză, ultimul înscriind simplu din apropiere. Singura notă negativă a reprizei şi – de fapt – a meciului a fost accidentarea urâtă la umăr a lui Bozian, care avea să fie transportat cu Ambulanţa la Spitalul din Târgu Jiu.
Partea secundă a fost şi mai bună pentru trupa de pe Crişul Alb, care avea să se impună la scor de tenis, exact ca şi etapa trecută în faţa codaşei ACS VM Craiova. Lucrurile s-au limpezit rapid după numai 4 minute din mitanul al doilea, când Apostol a găsit colţul lung al porţii lui Opriţa: 0-3. După ce Cocină a lovit transversala din lovitură liberă, a urmat un joc de-a şoarecele şi pisica. În minutul 74, Huiban i-a pus pe tavă mingea de 0-4 lui Ionuţ Radu. Nouă minute mai târziu, Digbeu l-a găsit excelent în careu pe Neacşu, care a preluat şi a trimis sec la colţul scurt. Concluzia confruntării a scris-o ivorianul Dodo Digbeu de la punctul cu var. Cel faultat în careu a fost Radu după o pătrundere în forţă printre mai mulţi adversari. 0-6, rezultat ce avea să-i ducă pe sebişeni pe locul 2 după remiza UTA-ei la Becicherecul Mic.
Formații:
Pandurii II:  Oprița – Negrescu, David, Miroiu, Bîrlan – Mintaru, Mărgărit, Hemidi, Mareș – Dodoi, Cocină. Au mai jucat: Pîrcălabu, Dănăricu, Șendroiu
Sebiș: Șoltesz – Miheț (71 Neacşu), Bier, Mardare, Mureșan – Poiană, Apostol – Sulea (63 Huiban),  Bozian (29 Digbeu), Călin (66 Susan) – Radu.
Arbitri: Vasile Rodină (Alba Iulia) – Daniel Popa, Florin Potora (ambii din Aiud)
Obervatori FRF:  Adrian Ion (Pitești) și Gabriel Stoicovici (Timișoara).

Recomandările redacției