Dora, un robot românesc specializat în recrutare, caută singur candidați în mediul online și îi intervievează conform specificațiilor angajatorilor. De la lansarea sa, la 1 martie 2018, robotul a avut peste 170 000 de interviuri și a ajutat mii de oameni să se angajeze la sute de companii.

Dora discută cu candidaţii, verifică experienţa, calificările cerute de angajator, dacă sunt disponibili pentru a fi angajaţi la data menţionată, dacă au certificările cerute sau dacă vorbesc limba străină solicitată. De asemenea, robotul poate negocia salariile şi multe alte aspecte ce pot apărea pe parcursul unui interviu”, spun reprezentanţii companiei care se folosește de robotul Dora.

Potrivit go4it.ro, creatorii Dorei spun că robotul comunică permanent cu candidaţii, îi informează cine este angajatorul, dacă au trecut de interviu, îi informează când vor fi contactaţi, iar, dacă nu răspund la telefonul dat de angajator, Dora îi roagă pe candidaţi să sune înapoi. În cazul respingerii aplicanților, Dora îi informează cu privire la motivele de respingere şi le propune alt loc de muncă, conform experienţei lor, a disponibilităţii şi a preferinţelor salariale.

Cele mai multe interviuri se fac seara şi în weekend-uri, atunci când candidaţii au mai mult timp. 45% din persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă sunt disponibile după 7 seara, 28% în weekend-uri şi doar 27% din oameni au timp de o discuţie cu angajatorii în timpul programului de lucru de la 9.00 – 17.00”, relatează un comunicat al aceleiași companii-mamă.

Dacă un candidat se opreşte din interviu pentru că îi sună telefonul sau îl strigă copiii, Dora îl aşteaptă să-şi termine treaba şi revine către candidat când acesta are timp să continue interviul, făcând economie de peste 50% din timpul alocat căutării şi intervievării candidaţilor.

Dora a învăţat să recruteze operatori producţie, operatori call center, sudori, contabili, oameni de vânzări, şoferi, analişti financiari, merchendiseri, ingineri, personal horeca, mecanici, asistenţi back-office, recrutori şi a început să recruteze şi programatori”, spun iniţiatorii proiectului.

Companiile care folosesc Dora activează în domenii precum: industrie, leasing de personal, financiar-bancare, comerţ/hipermarket-uri, logistică/închirieri maşini, companii de vânzări, agenţii de recrutare, firme de construcţii, logistică, din industria medicală, hoteluri şi restaurante din toată ţara, completează go4it.ro.

Recomandările redacției