Un stejar de aproape 300 de ani din Lipova a fost supus unor investigații cu un aparat tomograf.

Acțiunea a fost inițiată de către Asociatia Arboriștilor din Romania, împreună cu Primăria Lipova. Copacul aflat pe proprietatea unui localnic, se credea că are o vechime de 600 de ani ne-a povestit Cosmin Truță, președintele asociației.

Tomograful sonic măsoară viteza de propagare a undelor sonice prin lemn pentru a detecta non-invaziv cavitățile și nivelul de descompunere din interiorul trunchiului.

Aparatele  ARBOTOM și RESISTOGRAPH au fost folosite astăzi la Lipova pentru a afla cât de bătrân este stejarul dar și cât de bolnav. Frank Rinn inventatorul aparatului RESISTOGRAPH a fost și el prezent la această acțiune inedită.

 Aparatura inventată de Rinn  este prima unitate de măsurare portabilă din lume care detectează cu precizie starea interioară a arborilor și a lemnului. Activitatea sa inovatoare a fost incununată cu numeroase premii (1989, 1992, 1997 și 1998).

În urma evaluării tomografice s-a stabilit că stejarul din Lipova are o vechime de 280 de ani, nu de 600 cum se credea inițial,  însă din păcate starea copacului nu este una foarte grozavă, ne mărturisește Cosmin Truță.

Asociația Arboriștilor din Romania își dorește să prelungească viața arborelui cât mai mult posibil, prin toaletarea lui și salvarea rădăcinilor care au fost afectate de-a lungul vremii de diverse acțiuni ale oamenilor.

Este prima activitate de acest gen în județul nostru, însă Cosmin Truță ne spune că vor urma și altele, deoarece vor exista acțiuni împreună  cu specialiștii de la Parcul Natural ”Lunca Mureșului”.

Prin aceste întâlniri, cei de la Asociația Arboriștilor din Romania doresc să salveze cât mai mulți arbori seculari din țara noastră.  

În Europa pădurile virgine au dispărut aproape în întregime, România rămâne una dintre ultimele zone în care puteţi vizita aceste păduri vechi, şi cele mai multe dintre acestea se găsesc în Munţii Carpaţi.

La noi încă supravieţuiesc câteva exemplare de copaci care au sute de ani vechime.

Cei mai ”bătrâni” arbori din România

Cel mai bătrân copac din România– este un stejar- Quercus robur (Pedunculate oak- stejar pedunculat), cu vârsta de 932 ani, din satul Mercheaşa, Judeţul Braşov, este supranumit şi „Veteranul Carpaţilor”, acesta a fost martor al întemeierii Transilvaniei. Are diametrul de 9,3 metri şi o înălţime de peste 21 metri.

Stejarul multisecular din Cajvana, Judeţul Suceava, se crede că are peste 800 ani, având o înălţime de aproape 23 metri şi circumferinţa de 11 metri în punctul cel mai gros al copacului, locuitorii spun că acest arbore datează din timpul marii invazii tătare din 1241, când toţi oamenii au murit în luptă şi ar fi fost îngropaţi, într-o groapă comună, iar pe acesta a fost plantat stejarul în amintirea lor;

Potrivit unei legende în 1476, domnitorul Ştefan cel Mare, însoţit de soldaţii săi, s-a odihnit la umbra acestui copac, unde au fost serviţi cu brânză proaspătă- caş, de unde şi numele Localităţii Cajvana. În anul 1942, Academia Română a declarat stejarul din Cajvana monument al naturii;

Lângă stejar, există un basorelief în care este sculptată scena în care domnitorul Ştefan cel Mare se odihneşte la umbra copacului, dar şi o pancartă prin care turiştii sunt informaţi că stejarul este un monument al naturii.

Un alt stejar de aproape 700 ani este din satul Babeni, Comuna Frânceşti, Judeţul Vâlcea;

În satul Posmuş, din Judeţul Bistriţa-Năsăud, se află un stejar multisecular- Stejar de baltă (Quercus palustris),cu înălţimea de 25 metri, diametrul stejarului fiind de 10 metri, a fost lovit în câteva rânduri de trăsnet dar şi-a păstrat coroana foarte bogată, pe trunchi este montată o plăcuţă cu anul de când datează acest stejar- anul 1406, copacul ar avea 614 ani.

Recomandările redacției