UAVPeste 80 de studenţi şi masteranzi ai Universităţii Aurel Vlaicu au participat, ieri, la un workshop pe teme de mass-media. Întâlnirea a fost coordonată de Carmen Praja, reprezentant al Comisiei Europene şi Georgiana Păun. Succesul acţiunii a fost demonstrat şi de faptul că sala de curs care a găzduit-o a fost plină. „Au fost prezenţi studenţi de la Jurnalism, masteranzi de la Jurnalism, dar şi studenţi de la marketing, persoane care au fost implicate în media. Trebuie să ştiţi că au fost participanţi care au povestit că nu pot trăi fără să urmărească ştirile”, susţine prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic al Universităţii Aurel Vlaicu.

Recomandările redacției