Unsprezece afgani, depistați ascunşi în două TIR-uri la vama Nădlac II

0
166

Migranţii nu încetează să treacă ilegal vama, prin diferite mijloace. Poliţiştii de frontieră fac zilnic verificări la punctele de trecere a frontierei, pentru a evita repetarea acestor fapte penale.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecerea a Frontierei Nădlac II au depistat unsprezece tineri din Afganistan, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare încărcate cu textile, respectiv cabluri electrice.

Luni, 9 noiembrie, în jurul orei 12.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 49 ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cabluri electrice pe ruta România – Germania.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul automarfarului au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă, şapte persoane.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, patru minori, cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani, şi trei adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani.  Tot luni, în jurul orei 17.30, în acelaşi punct de trecere, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 38 ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Şoferul transporta textile pe ruta Bulgaria – Norvegia. Şi în acest caz, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport, descoperind în interiorul compartimentului marfă, patru cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani.

În ambele situaţii, tinerii, care sunt solicitanţi de azil în România, au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru șoferii celor două automarfare și tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat  pentru cetățenii afgani, la final urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.