Uniunea Profesională a Administratorilor (UPA) Arad face înscrieri pentru a doua serie din acest an a cursului de administratori de condominii, care va începe în 4 iunie. Cursul durează două săptă­mâni, iar predarea se va face după-amiaza, de luni până vineri între orele 17.00-19.00,  iar sâmbăta între orele 10.00-12.00. „Este necesar ca persoanele care se prezintă la curs să aibă minim studii medii cu diplomă de Bacalaureat, nefiind impusă o limită de vârstă. Înscrierile şi cursurile se desfăşoară la sediul Uniunii Profesionale a Admi­nistratorilor, de pe strada Lucian Blaga, numărul 21. Informaţii se pot obţine la numărul de telefon 0257-280853 şi 0357-431801”, susţine Ladislau He­veşi, preşedintele UPA. Curricula care se predă la cursurile pentru administratori cuprinde legislaţia necesară administrării unui condominiu, mai precis legislaţia privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, reglementări financiar contabile, prevederi ale Codului Muncii şi ale Codului Fiscal.

Recomandările redacției